Nouă formă de protest la Curtea de Apel Timişoara: activitatea de judecată, suspendată 30 de minute în fiecare zi

Curtea de Apel Timisoara

Curtea de Apel Timişoara instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după soluţionarea cererilor de amânare fără discuţie.

„Având în vedere că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor, adoptat de Camera deputaţilor la data de 28 ianuarie 2020, fără consultarea Puterii Judecătoreşti încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională din România, contribuind astfel la subminarea statului de drept;

Având în vedere că această măsură legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale care reglementează principiul independenţei judecătorilor, precum şi exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept;

Având în vedere că atât Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi Avocatul Poporului au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii de abrogare a pensiei de serviciu a magistraţilor;

Având în vedere responsabilitatea Puterii Judecătoreşti în garantarea şi protejarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor;

Adunarea generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara întrunită la data de 3 februarie 2020 a decis că:

• instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după soluţionarea cererilor de amânare fără discuţie, măsură care va dăinui până la momentul soluţionării conflictului constituţional de către Curte Constituţională a României.

Notă: Prezentul comunicat se va distribui şi tuturor Barourilor de avocaţi din România”, a precizat Biroul de presă al Curţii de Apel Timişoara, într-un comunicat remis redacţiei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Nouă formă de protest la Curtea de Apel Timişoara: activitatea de judecată, suspendată 30 de minute în fiecare zi

  1. 75% sinteti NULITATI, LASI, CORUPTI! Faceti pe voi de frica si de frica pierderii postului! Daca ati acceptat un compromis , nu mai reusiti sa iesiti din mocirla! Din contra, va afundati si mai rau! Datorita judecatilor voastre partinitoare, corupte si criminale, ati distrus multe familii de-a lungul timpului! Grefierii ar trebui schimbati 100%! Ei manipuleaza actele, le schimba si falsifica! Ar trebui sa li se ia toti banii primiti pina acum, inapoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *