Medicii din toată țara au lansat un avertisment înfricoșător! Doctorii spun că sunt depăşiţi de numărul imens de persoaneinfectate cu noul coronavirus, multe în stare critică, şi atrag atenţia că vom asista la noi recorduri în ceea ce privește infecția cu virusul SARS-COV-2. Cadrele medicale vorbesc despre o catastrofă sanitară și spun că un număr uriaș de pacienţi vor avea nevoie de terapie intensivă, relatează Realitatea PLUS.
CITEȘTE ȘI: Aproape o sută de noi cazuri de coronavirus în județul Timiș. Lista localităților din care sunt cei care s-au îmbolnăvit
„Pacientii continua sa vină în valuri. Spitalele de suport abia mai fac față. Căutăm soluții în acest moment, dar nu știm ce o să mai găsim. Formele ușoare și asimptomaticii trebuie lăsate acasă cu monitorizarea medicului de familie. Medicii sa se implice serios pentru că aceste recorduri o să vedeți în viitorul apropiat că o să crească de la zi la zi”, a afirmat Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
„Nu avem locuri libere pentru ca daca se elibereaza (un loc – n.r.), se ocupa imediat. Ne-am resetat. Formele asimtomatice si usoare merg la domiciliu. Ii supraveghem si noi, si medicii de familie, care intra si ei in aceste coordonate. La ATI nu mai avem niciun loc. (…) La nivelul Iasiului vom incerca sa deschidem noi zone. De fapt, nu ca vom incerca, am si gasit solutii pentru zona de confirmati si inclusiv pentru zona de Terapie intensiva”, a spus, la rândul său, și Carmen Dorobăț, manager Spitalul „Sf.Parascheva” din Iași.
Nici în spitalele din București nu mai sunt paturi libere la secția de terapie intensivă.