Noile calcule privind impactul măsurilor anunţate de Guvern asupra salariilor: 3 scenarii posibile pentru salariaţi şi angajatori după introducerea taxei de solidaritate şi scăderea impozitului la 10%

tastatura 1

Companiile încep să calculeze care este impactul schimbărilor fiscale anunţate de guvernul PSD în ceea ce priveşte impozitarea salariilor şi trecerea contribuţiilor de la companie la angajat.
ZF a prezentat luni cele patru scenarii posibile bazate pe informaţiile disponbiile până la acel moment şi pe calculele Terapia Cluj, pentru un salariu brut 4.000 de lei, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori.

Între timp, Guvernul a confirmat o serie de schimbări, precum reducerea impozitului pe profit la 10%, şi o taxă de solidaritate de 2,25%, alături de trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

În prezent, la un salariu brut de 4.000 de lei, un angajat primeşte un salariu net de 2.806 lei. Cât trebuie să plătească o companie în plus şi cât câştigă sau pierde un angajat după schimbările fiscale, în baza noilor calcule ale Terapia Cluj?
Cele trei scenarii posibile pentru salariaţi şi angajatori după trecerea contribuţiilor în sarcina angajatului:

1. Primul scenariu, este transferul de contribuţii sociale de 35%, scăderea impozitului pe venit la 10% şi aplicarea unei taxe de solidaritate de 2,25%, dar păstrarea salariului net pentru angajat. În acest scenariu salariul brut ar creşte la 4,796 lei.

2. Al doilea scenariu este cel mai pesimist pentru salariaţi, şi anume transferul de contribuţii sociale în sarcina angajatului cu un impozitul pe venit redus la 10%, plus o taxă de solidaritate de 2,25%, dar salariul brut rămas neschimbat. În acest scenariu, salariul net scade pentru angajat la 2,340 lei, adică 466 de lei care dispar dintr-un foc din portofelul angajatului.

3. Al treilea scenariu este de transfer al contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, alături de reducerea impozitului pe venit la 10%, alături de introducerea taxei de solidaritate, dar realizate cu păstrarea costului angajatorului neschimbat. În acest caz, salariul brut ajunge la 4.803 lei, iar salariul net creşte la 2,810 lei, o majorare de numai 6 lei.

VEZI MAI MULTE PE zf.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *