Noi străzi cu sens unic în Timişoara

Noi străzi cu sens unic în Timişoara

Noi străzi cu sens unic în Timişoara

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara aduce la cunoștință conducătorilor auto că, în urma deciziilor Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara și ale Poliției Rutiere, la nivelul municipiului s-au schimbat sensurile de mers pe mai multe străzi.

Din aceste zile, Strada Cozia are sens unic pe sensul de mers dinspre Arieș spre Drubeta, iar Strada Memorandului are sensul de mers dinspre Drubeta spre Arieș, fiind modificări și pe străzile adiacente.

De asemenea, Strada Traian Lalescu a devenit, de săptămâna trecută, stradă cu sens unic dinspre Victor Babeș spre Vasile Pârvan, iar Strada Sabin Drăgoi a devenit cu sens unic de la Bogdan Petriceicu Hașdeu până la Piața Sfântul Nicolae.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier se află în zonă pentru a îndruma conducătorii auto și pentru a-i atenționa cu privire la schimbările privind sensurile de circulație.

Facem precizarea că potrivit OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul, sancțiunile fiind între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. Polițiștii locali au aplicat, în ultima perioadă, 27 de sancțiuni pe această linie în mai multe zone ale orașului”, a transmis Poliţia Locală Timişoara.

CITEŞTE ŞI: Bilete de tratament contra cost, disponibile pentru pensionarii și asigurații bugetului asigurărilor sociale de stat din Timiș

Foto: Poliţia Locală Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Noi străzi cu sens unic în Timişoara

  1. De asemenea Strada Sabin Dragoi (in spatele stadionului CFR) e cu sens unic de la P-ta Sf. Nicolae spre Bogdan Petriceicu Hasdeu.
    Asta de circa o săptămână… o măsură total lipsita de sens,

  2. A fost o stire acu ceva vreme ca si a lasat unu masina cash pe toata strada si a plecat, ce ziceti blocam orasu asta in care ne am nascut complet o zi in semn de protest. Pana mai e vreme faina si se poate merge pe jos ?

  3. Total de acord! Cine se face vinovat de acest lucru? Nu mi se pare corect ca, pentru 3-4 case sa se interzica accesul pe acest segment! Fiecare face ce dorește în Timișoara?

  4. Asa gandesc aia de la comisia de circulatie, cu c… In Ronat avem bumpere unde e si cate o vila, trebuie protejati specialii! Eu va propun sa turati motoarele si sa claxonati in dreptul lor, sa ii mai trezim din amorteala 🙂

  5. Niste imbecili care fac strategii de pe scaunul biroului. Acelasi rahat care l-a facut Robu il face parvenitul asta mizerabil.
    Acum cenzurati … la asta va pricepeti voi, presa libera …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *