Noi scenarii privind desfășurarea cursurilor în școlile din Timiș, în perioada 5 – 7 mai

scoli

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, în ședință online, a aprobat scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din județul Timiș în perioada 05-07.05.2021.

Scenariile au fost aprobate având în vedere rata incidenței cumulative a COVID-19 la 1.000 locuitori pe localități (UAT), pe ultimele 14 zile, și propunerile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, propuneri avizate de către Direcția de Sănătate Publică și de către Inspectoratul Școlar Județean în 29.04.2021.

Menționăm că reluarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se va realiza, în baza Ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătații, după cum urmează:

Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.
Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

LISTA CU SCENARIUL DIN FIECARE ȘCOALĂ

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență – cu scenariile pentru școli va fi publicată pe site-ul CJSU Timiș – cjsutm.ro și pe site-ul Instituției Prefectului – județul Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *