
Noaptea Albă a Muzeelor bate la porțile unei noi ediții
În Bastion se ascut săbii, se întind corturi și se pune la punct scenariul în care istoria prinde viață… și flacără.
Copiii repetă tirul cu arcul. Adulții caută costume de epocă în dulapul cu haine „de stat pe-acasă”. Fierarii, mercenarii și barzii se pregătesc să intre în scenă sâmbătă, la ora 17, când, la Bastionul Maria Theresia, Muzeul Naţional al Banatului celebrează Noaptea Albă a Muzeelor.
“Vă invităm la o ediție spectaculoasă a Nopții Muzeelor, cu reconstituiri, muzică, ateliere, spade, reptile, mangiafuoco și povești din toate epocile. Există și câteva atractive expoziții deschise publicului: Spațiile Oravitzan; Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179 – 1500); Femeia Belle Époque: Frumusețe și eleganță; Muzeul Popa’s; Istoria militară a Banatului. Programul în curtea Bastionului Theresia este următorul: ora 17 – Deschiderea taberelor de reconstituire istorică și a atelierelor interactive; orele 17 – 21 – Activități de tip «living museum» – arme, ținute medievale, antrenamente și jocuri, tir cu arcul, demonstrații și ateliere pentru toate vârstele (Asociația Losonczy István, Hrafnabroethr – Frații Corbi, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Sagittarii Getici); ora 18, în spaţiul Istoria Militară a Banatului – Prezentare interactivă: file din istoria Cetății Timișoara până în perioada interbelică; ora 19, în Arena Bastionului – Raiduri și bătălii în «Ținuturile de Margine» – poveste istorică în stil «living museum»; ora 20 – Sayidu-Zaawahifi – Stăpânul șerpilor: spectacol de reptile vii, storytelling și petting-zoo; ora 20,45 – Arta barzilor călători – concert acustic cu muzică medievală; ora 21 – Întoarcerea simbolică a schimbului de gardă. Salve de tun; ora 21,15 – Fiare din Beci – Prezentare interactivă de spade și săbii istorice, dueluri demonstrative (Cosmin Pop); ora 22 – Rondul de Noapte – Spectacol de teatru pirotehnic și muzică live cu Deep6 Project & Peregrinii. Pe tot parcursul serii, vor avea loc și următoarele ateliere și activități speciale: Tabăra mercenarilor – arme și ținute Landsknecht; atelier de tir cu arcul tradițional – pentru copii și adulți; atelier de cizelare – lucrul cu dalta și ciocanul; atelier de prelucrare a bijuteriilor – metal, formă și meșteșug; expoziție de haine de zale și arme dacice; atelier de pictură medievală și modelare a lutului; atelier de fierărie tradițională – unelte și tehnici de odinioară; sosirea negustorului de arme – dueluri, storytelling și participare live; muzică istorică live, jonglerii, mangiafuoco – ca în vechile festivități.
CITEȘTE ȘI: Se închide traficul rutier şi pietonal, sâmbătă, pe mai multe străzi din Timişoara
La eveniment vor participa: Asociația Losonczy István, Hrafnabroethr – Frații Corbi, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Sagittarii Getici, Sayid u-Zaawahifi, Fiare din Beci; Deep6 Project şi Peregrinii.
Vino cu prietenii, cu familia sau cu cineva care iubește poveștile bine spuse. Istoria te așteaptă”, au transmis cei de la Muzeul Naţional al Banatului.
Filarmonica de Stat Banatul din Timişoara se alătură şi ea, pentru al doilea an consecutiv, Nopţii Albe a Muzeelor, oferint publicul şansa unor momente de neuitat.
Seara începe la ora 21, în Grădina de Vară a Filarmonicii, cu un recital susținut de Sincretiq Cvartet, sub coordonarea violoncelistului Darius Tereu.
Alături de el vor evolua Andreea Szekeres, Dumitrița Tereu, Csaba Maksay și Ferenc Szekeres la percuție, într-un program cu muzică de film, printre care teme celebre din “Game of Thrones” și “Gladiatorul”. Între recitaluri, participanții pot descoperi poveștile Filarmonicii Banatul într-un tur ghidat susținut de Daniel Igna. A
cesta va oferi detalii inedite despre istoria instituției muzicale emblematice din Timișoara. De la ora 22, scena va fi preluată de violonistele Simona Mehedinți și Iolanda Banyacskay, urmate, la ora 23, de Carmen Paulescu, Florin Deac, Andrei Popa și violoncelistul Csaba Maksay, cu un alt recital. Momentul final, programat pentru ora 00:00, va avea loc în Sala Capitol, unde vor urca pe scenă artiștii lirici ai Ansamblului Voces Timisienses.
Expoziția de pictură „12 iulie” semnată de Dana Constantin poate fi, de asemenea, admirată în foaierul de la etajul I al Filarmonicii. Accesul la toate evenimentele din cadrul Nopții Albe la Filarmonica Banatul este gratuit.
La nivel national, peste 70 de muzee din toată țara paticipă, sâmbătă, la ediția din acest an a Nopții Muzeelor.
Anunțul a fost făcut de Rețeaua Națională a Muzeelor din România pe pagina de Facebook.
„Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susține oficial Noaptea Muzeelor, integrând diversitatea ofertei muzeale întro platformă națională coerentă de comunicare și promovare. Mesajul principal – Educația prin cultură.
Dezvoltarea prin cultură – este reflectat în toate activitățile propuse, contribuind la poziționarea culturii ca factor esențial în evoluția societății.
La ediția din acest an vor participa peste 70 de muzee din întreaga țară”, se arată în mesajul publicat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Potrivit organizatorilor, „Noaptea Muzeelor”, eveniment coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, este un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Sursa foto: Muzeul Naţional al Banatului