Noapte de coşmar pentru cinci nemţi pasionaţi de enduro

enduro 1

Noaptea trecută, un grup de cinci motociclişti au pus pe jar jandarmii montani şi salvamontiştii din judeţ. Cazaţi la Gărâna, cei cinci, de origine germană, au plecat luni dimineaţa pe traseele de enduro.

Seara, cabanierul a sesizat că turiştii nu au ajuns la pensiune şi a luat legătura cu ei. Cei cinci se rătăciseră şi aveau nevoie de autorităţi, informează argument-cs.ro.

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraș-Severin spune că misiunea de căutare a început la ora 19.30, iar la ora 23.30, cei cinci nemţi au fost găsiţi de salvamontişti şi jandarmii montani.

În tot acest timp, s-a ţinut legătura cu ei prin telefon, iar aceştia au povestit jandarmilor că s-au rătăcit datorită faptului că GPS-ul s-a stricat şi nu au mai găsit drumul de întoarcere.

Mai mult decât atât, două dintre motociclete au rămas fără benzină, iar lăsarea serii a îngreunat vizibilitatea corectă a terenului.

„Pentru siguranţa celor cinci s-a decis cazarea acestora la o locaţie din Valea Almăjului, urmând ca în această dimineaţă să se întoarcă la Gărâna“, a mai spus Marius Săndulescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns