
Nițchidorf se numără printre cele zece comune din România calificate în etapa finală a competiției „European Youth Village – Sat European de Tineret 2027”. Este singura localitate din județul Timiș care a ajuns în această fază, iar tinerii implicați în proiect solicită acum sprijinul Consiliului Județean pentru obținerea titlului și organizarea activităților din 2027.
Demersul este susținut de Grupul de Inițiativă al Tinerilor din comuna Nițchidorf, coordonat de Denisa-Eugenia Drăghici, care a transmis o solicitare oficială președintelui Consiliului Județean Timiș.
Tinerii cer administrației județene să își exprime susținerea instituțională pentru candidatura localității și să analizeze posibilitatea unui parteneriat pentru implementarea programului. Printre formele de sprijin solicitate se numără colaborarea cu instituțiile aflate în coordonarea sau sub autoritatea CJ Timiș și facilitarea organizării activităților propuse pentru anul viitor.
Programul European Youth Village este coordonat la nivel național de Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile. Inițiativa urmărește să încurajeze participarea tinerilor la viața comunităților rurale, dialogul cu autoritățile și implicarea acestora în deciziile care privesc dezvoltarea locală.
Rezultatul final, anunțat în 21 noiembrie
Pentru Nițchidorf, obținerea titlului ar însemna o oportunitate de a dezvolta proiecte dedicate tinerilor și de a promova comuna și județul Timiș la nivel național. Candidatura presupune asumarea unui calendar de activități pentru 2027, construit în funcție de nevoile tinerilor și de prioritățile comunității.
Cele zece comune calificate în etapa finală vor afla dacă obțin titlul în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, programată pentru 21 noiembrie 2026.
În solicitarea adresată CJ Timiș, grupul de inițiativă cere și un răspuns oficial privind disponibilitatea instituției de a susține candidatura. Tinerii și-au exprimat totodată disponibilitatea de a participa la o întâlnire de lucru pentru a prezenta proiectul, obiectivele și activitățile propuse.
Până la un eventual răspuns al administrației județene, sprijinul CJ Timiș rămâne la stadiul de solicitare, nefiind anunțată deocamdată încheierea unui parteneriat sau acordarea unei finanțări.


