Nikola Pesakovici rămâne la SCM Timişoara

Nikola Pesakovic

SCM Timişoara începe să-şi contureze lotul pentru următoarea stagiune baschetbalistică.

Prima confirmare de prelungire a contractului vine de la fundaşul sârb Nikola Pesakovici, căpitanul „leilor” în ultima parte a sezonului precedent.

El a sosit la gruparea de pe Bega în vara anului trecut de la prim-divizionara sârbă Borac Cacak.

Pesakovici a mai jucat în Grecia, la Nea Kifissia, în Bosnia-Herţegovina, la Igokea Aleksandrovac, cu care a realizat eventul de două ori, şi din nou în Serbia la Partizan Belgrad.

„Timişoara este foarte aproape de Serbia. Graţie acestei apropieri şi a numeroşilor colegi sârbi, nici nu simt că joc în străinătate. Aici sunt ca acasă”, mărturisea Nikola Pesakovici în primăvară, înaintea unui meci din Top 6.

În sezonul trecut, el a fost cel mai bun pasator al echipei timişorene, cu 117 assist-uri în 34 de partide şi o medie de 3,44 pase pe meci. Sârbul a mai avut 10,29 puncte şi două recuperări pe meci.

„Sunt foarte fericit să continui la Timişoara şi sper să avem rezultate bune în sezonul viitor, mai bune decât cele din stagiunea încheiată. Ca întotdeauna, sunt pregătit să ofer totul pentru suporterii noştri şi pentru club pentru a ne atinge obiectivele!”, a precizat Nikola Pesakovici.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *