Primarul Nicolae Robu, audiat ca martor la poliție. Edilul a fost chemat pentru a da lămuriri în cazul clădirii Incuboxx

robu4

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a fost audiat, marţi, la sediul IPJ Timiș, într-un dosar de abuz în serviciu, instrumentat de Serviciul de investigare a fraudelor. Alături de Robu, la poliție au mai fost citați și alți șefi din primărie: Culiță Chiș, Aurora Junie, Ciprian Cădariu, Martin Staia, Sorin Ciurariu, Ionel Costa, cu toții având calitatea de martori, la fel ca și primarul.

CITEŞTE ŞI:
Român ucis în Italia pentru că încerca să îşi apere soţia de la un viol

Cei menționați au fost chemați pentru a da lămuriri în cazul recepției efectuate la clădirea Incuboxx, din Strada Circumvalațiunii, lucrare realizată și cu bani din fonduri europene.

Climatizare cu fiori reci pentru primar

Primarul Nicolae Robu a oferit explicații despre audierea care a avut la poliție. Totul a pornit de la o plângere depusă de o firmă subcontractantă la Incuboxx, nemulțumită că nu și-a primit banii pentru lucrările efectuate. Sintetic, primăria era în relație contructuală financiară cu firma ”Saiftim”, lider de asociere (un fel de antreprenor general). La rândul său, ”Saiftim” a subcontractat anumite lucrări, una dintre firme fiind o anumită ”Flexik”.

robu1

Aceasta nu și-ar fi primit banii cuveniți de la liderul de asociere ”Saiftim”, motiv pentru care a amenințat, potrivit primarului, că își ia jucăriile și pleacă, prin jucării înțelegând echipamentele investite la Incuboxx. Cei de la ”Flexik” nu au glumit și se pare că s-au ținut de cuvânt: au demontat anumite componente din instalația de climatizare, cu o valoare de câteva mii de euro.

Conform primarului, aceste echipamente s-ar fi sustras în 4 octombrie 2014, de un anumit domn Potra și un coleg de-al său, ei fiind înregistrați când au intrat la Incuboxx. Mai departe, cazul a luat o turnură penală: primăria a făcut plângere pentru că s-au sustras componente; firma ”Flexik”, la rându-i, s-a adresat organelor de cercetare penală, acuzând primăria că a recepționat lucrări pentru care a semnat ”ca primarul”, fără să știe că acele echipamente nu mai există.

Robu spune că nu avea cum să-și dea seama de lipsa acestora, ele fiind doar niște componente încorporate în instalația de climatizare, pe care nu ai cum să le observi la recepție. Totuși, primarul nu exclude ca proiectanții sau chiar anumiți membri ai comisiei de recepție să aibă legături necurate în dosarul instrumentat ”in rem” (nu s-au formulat acuzații față de anumite persoane) de polițiști și procurori. Nicolae Robu crede că vina le aparține firmelor ”Saiftim” și ”Flexik”, una pentru că nu și-a onorat obligațiile finanicare, iar cealaltă pentru că și-a făcut justiție de una singură: ”Rușine Saiftim și Flexik!”. Firma ”Saiftim” este în inslovență și îl are ca acționar majoritar pe pesedistul Ovidiu Brânzan, fost ministru al sănătății în Guvernul Adrian Năstase.

Un semn de întrebare

Luând de bună declarația primarului, Nicolae Robu nu ar trebui să-și facă griji în acest dosar. E vorba doar de o plângere, suma e mică, iar el nu avea de unde să știe că lipsesc acele componente.

Totuși, rămâne o întrebare: de ce Nicolae Robu și aproape toată conducerea primăriei au fost convocați la poliție, când astfel de declarații se puteau lua și la primărie?

Mai mult, a fost informată și presa, tocmai pentru ca Primăria Timișoara să fie parte a unui spectacol care ar putea avea efecte în toate planurile. Mai știu procurorii și altceva?

FOTO: ADRIAN PÎCLIŞAN


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *