Nicolae Ciucă, președintele PNL: „Decizia pentru CJ Timiș se ia luni”

Nicolae Ciucă, președintele PNL: „Decizia pentru CJ Timiș se ia luni”

Nicolae Ciucă, președintele PNL: „Decizia pentru CJ Timiș se ia luni”.

Prezent la Timișoara, alături de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în vizita de pe Centura de Sud a Timișoarei, Nicolae Ciucă, președintele PNL,  a afirmat că decizia în ceea ce privește candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș va fi luată în cursul zilei de luni.

Declarația a fost făcută în condițiile în care, vineri, la Timișoara, un număr mare de membri, primari, consilieri locali și județeni liberali au fost alături de Alin Nica la conferința de presă susținută de acesta în fața sediului PNL, în care au contestat decizia de a-l impune pe social-democratul Alfred Simonis drept candidat comun la președinția CJT.

„Este o chestiune care din punctul meu de vedere se va rezolva și am transmis transparent și clar.

Urmează luni să avem o ședință în coaliție. Ne interesează să găsim cea mai bună formulă astfel încât să câștigăm primăriile reședință de județ acolo unde nu avem primari.

Cum la Capitală am găsit o formulă prin care ambele partide să asigure implicarea și sprijinul politic pentru un proiect.

La fel vom face și în Timișoara, Brașov și Bacău. Când vine vorba de interesele personale, nu trebuie să le generalizăm, ci să ținem cont de scopul politic.

Mai presus decât noi este interesul și obiectivele partidului”, a declarat Nicolae Ciucă.

Alături de oficialii veniți de la București, s-au aflat și doi liberali din Timiș, Nicolae Robu și deputatul Marilen Pirtea.

„Nicolae Robu se află aici pentru că am decis de vara trecută să-și asume candidatura la Primăria Timișoara”, a afirmat Nicolae Ciucă.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *