Nicolae Ciucă: Astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României

Nicolae Ciucă: Astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României

Nicolae Ciucă: Astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, într-o declarație de presă la Guvern, demisia din funcție, primul pas pentru realizarea rotației guvernamentale. Liderul PSD Marcel Ciolacu ar urma să fie desemnat prim-ministru, scrie g4media.ro.

Nicolae Ciucă:

În urmă cu aproximativ două săptămâni împreună cu ceilalți lideri ai coaliției ne-am asumat că rotativa nu se produce pe 25 mai, cum era anunțat, ci închidem conflictul din educație.

În urma unei bune colaborări, am reușit să convenim asupra unei forme de act normativ astfel încât doleanțele dascălilor să poată fi acoperite și să redăm încrderea față de profesorii, educatorii, învățătorii din sistemul de învățământ românesc.

E nevoie de măsuri care să fie sustenabile, să nu fie populiste.

CITEȘTE ȘI: Accident violent între Timișoara și Giroc

Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat și așa cum ne-am asumat și mi-am asumat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României.

În cadrul discuțiilor în coaliție, odată ce am să merg să îmi depun mandatul la președintele României, în coaliție încep procedurile pentru efectuarea rocadei.

Imediat vom avea un guvern interimar până va fi învestit noul guvern, noi ne-am propus ca până joi să avem noul guvern învestit.

Doresc la final de mandat să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat. Nu vreau să vorbesc de tot ceea ce am realizat. Sunt și lucruri pe care nu am reușit să le realizăm. E important că atunci când ne-am asumat să guvernăm, ne-am asumat să rezolvăm o criză politică. Iată-ne azi după un an și 7 luni având la dispoziție o serie de măsuri cu care am asigurat stabilitatea țării.

La final de mandat doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat – mediul de afaceri, universitar, sindicate, ONG-uri, fiecărui cetățean român.

Vă mulțumesc dumneavoastră, presei, pentru că ați informat rapid societatea.

 

Ce urmează. După anunțul public, Nicolae Ciucă urmează să meargă la Palatul Cotroceni pentru a formaliza demisia din funcție.

Mâine ar urma să aibă loc consultări la Cotroceni pentru formarea noului cabinet, au declarat pentru G4Media.ro surse din coaliție.

După negocieri, președintele Klaus Iohannis va nominaliza un candidat la funcția de premier. Cel mai probabil, îl va desemna pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, să formeze guvernul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *