
Un bărbat din Timișoara, în vârstă de 35 de ani, a decis să-și pedepsească tatăl, distrugându-i autoturismul. Incidentul s-a petrecut pe strada Mareșal A. Averescu, la fața locului deplasându-se o echipă de la Gruparea de jandarmi mobilă. Acolo, oamenii legii l-au depistat pe timișorean, acesta recunoscând că a lovit mașina tatălui său cu o rangă.
Din spusele acestora, se pare că bărbatul a recurs la un asemenea gest pe fondul neînțelegerilor avute cu părintele său, dar și după ce consumase alcool.
Pe numele timișoreanului au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, dosar care a fost predat organelor competente spre soluţionare.
Totodată, echipajul de jandarmi a solicitat prezenţa la fața locului a unui echipaj SMURD pentru acordarea de prim-ajutor făptuitorului, acesta fiind transportat la Spitalul de Psihiatrie din Timișoara.