Nelu Tătaru a evaluat situația COVID-19 din Timiș, unde s-a ajuns la 1.500 de îmbolnăviri

nelu tataru 8

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost, joi, la Spitalul Județean Timișoara, unde nouă angajați și zece pacienți de la Clinica de Chirurgie Vasculară au fost depistați cu Covid-19.

„Am fost și la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Am fost la DSP pentru a vedea situația de la nivelul județului, atât ca și focare, cât și pentru a vedea desfășurarea activității în spitalele din județ.

Avem opt focare (Smithfield – 219 cazuri, Gottlob – 11 cazuri, Oncohelp Timișoara – 12 cazuri, Honeywell Lugoj – 5 cazuri, Maternitatea Odobescu Timișoara – 4 cazuri, un centru pentru îngrijirea copiilor abandonați al unei comunități religioase din Timișoara – 3 cazuri, Spitalul Județean Timișoara – 19 cazuri, Făget – 65 cazuri, dintre care două decese – n.r.) la nivelul judeţului Timiş, ultimul dintre ele la Spitalul Judeţean Timişoara.

În judeţul Timiş, dincolo de aceste focare care sunt stabilizate şi sunt în supraveghere, rămân evaluările spitalelor, fiecare în parte ca şi patologie unităţi non-Covid. În acest moment, adresabilitatea este în limitele pe care le-am avut şi în ceilalţi ani, având în vedere că sunt şi lunile iulie – august, care sunt şi luni tradiţional de concediu. Rămâne ca evoluţia următoare să o vedem şi la niveul judeţului Timiş”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

CITEŞTE ŞI: Pacientă cu leziuni pulmonare, refuzată de trei spitale, vindecată la Timişoara

Potrivit acestuia, în şase judeţe din România se observă o creştere peste 30 la sută a cazurilor de COVID – 19 şi că numai în ultimele zile s-a observat o creştere a cazurilor în 15 judeţe din ţară, însă în alte 19 se observă o scădere.

”Avem în acest moment șase judeţe unde creşterea este de peste 30 la sută. La nivelul celor trei zile din această săptămână, avem 15 judeţe în care avem o creştere, șase din Transilvania, șase din Muntenia, trei din Moldova şi avem șase judeţe în stagnare şi 19 judeţe într-o scădere a numărului de cazuri. Rămâne trendul pe care îl evaluăm prin conţinut, numărul de cazuri şi anchetele pe care le avem de gestionat”, a declarat Nelu Tătaru.

Joi, în spitalele din Timiș erau internați 179 de pacienți cu Covid-19, dintre care 14 la Terapie Intensivă. Direcția de Sănătate Publică Timiș derulază 38 de anchete epidemiologice la nivelul județului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Nelu Tătaru a evaluat situația COVID-19 din Timiș, unde s-a ajuns la 1.500 de îmbolnăviri

  1. NU pute pamantul sub el de cat minte?
    Nu ii pute gura Arafat, pardon Arahat?!
    Mai taie din restrictii daca nu vrei sa iasa lumea in strada.
    1300 de bolnavi in 160 de zile= 8 pacienti pe zi
    asta nu e motiv pentru asemenea restrictii si isterie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *