Dacă nu din statisticile oficiale, atunci măcar din postarile de pe rețelele de socializare, fapte reprobabile sunt tot mai des semnalate în Timișoara. De la seria de furturi din mașini, atunci când hoții, în speranța că vor găsi ceva de valoare, sparg geamurile și răscolesc interiorul, până la atacul dat la buzunare sau poșete.
CITEȘTE ȘI: Trafic blocat, șoferi cu nervii în pioneze. Pe lângă că e aglomerație, se mai strică și firobuzele în mijloc de drum
Astăzi însă, fenomenul a luat o nouă amploare, căci cât de meschin poate să fie cineva care jefuiește o femeie căreia i s-a făcut rău. Concret, o doamnă a leșinat în tramvai. Incidentul a avut loc, conform celor postate de membrii familiei pe rețelele de socializare, în tramvaiul 1, în stația Maria, pe sensul de mers înspre gară.
“Mamei i s-a făcut rău și nu mai știe nimic. S-a trezit două stații mai încolo, în tramvai, în timp ce niște bărbați încercau să o ridice de jos. În tot acest timp i s-a furat telefonul, așa încât nu a putut să ne anunțe nici pe noi, nici salvarea sau poliția”, notează pe o rețea de socializare fiica victimei.
Poliția și reprezentanții Societății de Transport Public din Timișoara au fost anuntați, în speranța că imaginile de pe camerele de supraveghere vor duce la identificarea hoților. Între timp, familia face un apel la cei care au asistat la scenă și au văzut ce s-a întâmplat să contacteze autoritățile.
Pe de altă parte, victima, care a sunat ulterior la o secție de poliție pentru a semnala incidentul, inclusiv sustragerea protofelului cu o sumă de bani în el, este așteptată să depună plângere .
Si daca victima nu se poate deplasa ,din motive de sanatate sau siguranta,cum se procedeaza ?
Legi criminale, date de criminalii din parlament, in folosul criminalilor de pe strazi.
La noi, ancheta si masurile de combatere a infractiunlor nu se declanseaza automat, la constatarea unei infractiuni ci deabia dupa ce victima a depus plangere. Prin asta mii de infractiuni grave, de la simple furturi si terminand cu violuri si tentative de omor scapa bine merci fiindca victima fie nu a putut sa depuna plangere, fie nu a vrut fiind intimidata sau amenintata de criminali.
Chiar in cazul Cristenei Joia, und exista clar dovada comiterii unei infractiuni cu violenta, pulitia nu a miscat un deget pana nu a primit plangerea din partea victimei. Absolut aberant!