Ne deranjează! Stradă din Timișoara, uitată în negura unor vremuri apuse

ciarda rosie 3

Într-un oraș românesc al secolului XXI, cu o populație de peste 300.000 de locuitori, întâlnim străzi nepavate, care par desprinse din vremurile când încă nu se inventase asfaltul.

”După multe sesizari și reclamații la primărie și promisiuni din partea domnului primar Robu, strada încă arată așa, cu toate că plătim impozite. Strada este într-o continuă degradare”, este sesizarea trimisă redacției noastre de către un cititor.

Strada respectivă, neasfaltată și plină de gropi, impracticabilă pe timp de ploaie, se numește Nicolae Spătarul Milescu, fiind localizată în cartierul Ciarda Roșie din Timișoara.

Vă reamintim că „Renaşterea bănăţeană” a inaugurat rubrica „Ne deranjează!”. Cetăţenii Timişoarei şi ai celorlalte localităţi timişene, dar şi cei ai judeţelor limitrofe (Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad – aria de difuzare a ziarului) ne pot semnala aspecte supărătoare din viaţa cotidiană.

Sesizările – constând în câteva rânduri şi cel mult trei imagini concludente – trebuie trimise pe adresa de e-mail [email protected], cu menţiunea Pentru rubrica „Ne deranjează!”.

Redacţia îşi rezervă dreptul de a selecta şi publica, în ziarul tipărit şi în ediţia online, doar informaţiile pe care le consideră de interes, păstrând confidenţialitatea sursei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *