
Luni, 7 iulie 2025, ne-a părăsit Achim Pele, fost artist liric în cadrul Corului Filarmonicii Banatul Timișoara.
„Timp de 35 de ani, Achim Pele a fost tenor în cadrul Corului Filarmonicii Banatul Timișoara, din 1968 până la pensionare. Personalitate muzicală dedicată activității corale, i-a îndrumat cu pricepere pe o parte dintre membri Corului comunitar – proiect al Filarmonicii Banatul Timișoara –, repetând împreună cu aceștia pentru evenimentele susținute alături de artiștii profesioniști ai instituției noastre.
Cei care vor să își ia rămas bun de la Achim Pele o pot face astăzi, la priveghiul ce va avea loc de la ora 19:00, la Biserica Betel de pe Strada Ady Endre nr. 20.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, de la ora 13:30, la aceeași biserică”, a transmis Filarmonica timişoreană.
Achim Pele s-a născut la 25 februarie 1946, în satul Gherteniș, comuna Berzovia, județul Caraș-Severin. A urmat cursurile Facultății de Muzică din Timișoara, completându-și studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. A dirijat numeroase coruri de amatori din județ, aducându-le premii naționale, a condus un timp și corul Filarmonicii 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 și, timp de un an, pe cel al Filarmonicii din Arad.
Încă de la sosirea la Timișoara, în 1968, s-a implicat în viața muzicală a Bisericii Baptiste nr. 1. În februarie 1978 a fondat Corul de Cameră „Armonia”, cu scopul de a înregistra cântări pentru posturile de radio care transmiteau din Franța și Germania.
Cu „Corul de Camera Armonia” a străbătut peste 200 de biserici în țară și, după 1990, Anglia, Scoția, Serbia, Germania, Austria și Ungaria. În 2023, corul a sărbătorit 45 de ani de activitate continuă.
În 2006, a plecat în Canada ca Director Muzical la First Romanian Baptist Church din Kitchener, Ontario. În 2015 s-a reîntors la Timisoara și și-a reluat activitatea muzicală alături de ceilalti dirijori. În 2016 a înființat corul de fete al bisericii, cu care a vizitat peste 60 de biserici din România, Serbia, Moldova, Austria, Italia și Ungaria.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursa foto: Filarmonica Banatul


