Muzeul Național al Banatului, „asediat” de tarantule!

Muzeul Național al Banatului, „asediat” de tarantule!

Știați că există o specie de tarantule suficient de mare încât să poată mânca păsări? Sau că o alta poartă numele legendarului cântăreț de folk Johnny Cash? Ştiați că tarantulele au opt ochi amplasați pe carapace, cu care pot distinge și cea mai mică mișcare?

Puteți afla mult mai multe despre aceste vieţuitoare fascinante chiar acum, şi chiar în Timişoara. Vizitatorii pot admira zilele acestea o expoziție cu unele dintre cele mai interesante tarantule de pe glob. Expuse în terarii ce reproduc habitatele naturale, tarantulele s-au reîntors la Muzeul Național al Banatului.

Expoziția The Taranterra Project aduce pe holul Bastionului Maria Theresia o varietate de specii. „Regii păianjenilor” au un comportament inedit, ce poate fi observat pe parcursul expoziției.

Vizitatorii vor putea vedea în ce condiții trăiesc tarantulele, dar și cum își „decorează casele”. Un fapt interesant despre femelele tarantule este că își folosesc pânza pentru a ranforsa pereții vizuinilor, creând astfel o „broderie” spectaculoasă.

CITEŞTE ŞI: Zeci de elevi care se instruiesc în Timișoara, premiați la olimpiadele naționale de arte

Fiind vorba despre o expoziție educativă, în cadrul The Taranterra Project vizitatorii vor putea să afle mai multe informații interesante despre aceste specii exotice, printre care: câți ani trăiesc, cum se apără de prădători, când a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă, dar și multe altele.

Prețul biletelor pentru copii este de 10 lei, iar pentru adulţi de 15 lei, iar expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică între orele 10 şi 18.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *