Începând de marţi, 25 februarie, ora 10, s-a modificat circulația pe autostrada A1, la Nădlac, în zona fostului punct de trecere a frontierei Ungaria/România.
Așadar, se circulă fără a mai tranzita prin porțile de control ale Poliției de Frontieră, urmând a se circula în continuare pe autostradă, în flux de trafic continuu.
Pe sensul de ieșire din țară, se poate folosi în continuare parcarea de scurtă durată și spațiul de servicii. Pe sensul de intrare în țară, sunt deschise parcarea și spațiul de servicii, precum și punctele de achiziționare a rovinietei și cel pentru obținerea Autorizațiilor Speciale de Transport – AST, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni.
CITEŞTE ŞI: Hoții au furat o toaletă de aur în valoare de 2,8 milioane de lire sterline în doar cinci minute
Reamintim că, după data de 1.01.2025, momentul de aderare a României la spațiul Schengen, DRDP Timișoara a realizat mai multe lucrări specifice pentru asigurarea unui trafic continuu, lucrări constând în refacerea semnalizării orizontale și verticale, realizarea de marcajele rutiere, repoziționare parapete etc.
Sursa foto: DRDP Timişoara


