La sfârșitul săptămânii trecute, ofițeri anticorupție, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au prins în flagrant o persoană cu cetățenie albaneză cu ocazia remiterii sumei de 80 euro către un ofițer de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier II.
Banii au fost oferiți cu scopul ca polițistul de frontieră să nu ia măsurile legale ca urmare a neîndeplinirii de către cetățeanul albanez a cerințelor legale de intrare în România.
În fapt, în data de 05.04.2018, în jurul orei 15.00, un ofițer din cadrul PTF Porțile de Fier II a sesizat ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți despre faptul că la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean albanez, însoțit de către doi conaționali, a înmânat polițistului de frontieră odată cu documentele de călătorie și suma de 80 de euro, deoarece nu aveau documentele necesare pentru a justifica scopul călătoriei și nu îndeplineau condițiile legale de ședere în România.
Întrebat despre existența sumei de 80 de euro, cetățeanul albanez a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că cei doi conaționali ai săi nu îndeplinesc condițiile legale de intrare în România și pentru a li se permite intrarea în țară.
Deși i s-a atras atenția că fapta sa poate constitui infracțiunea de dare de mită, cetățeanul albanez a insistat, polițiștii de frontieră sesizând ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți.
„Ca urmare a sesizării polițiștilor de frontieră, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-au deplasat în Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier II realizând prinderea în flagrant a cetățeanului albanez. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, a informat ITPF Timișoara.
Imagine de arhivă