Misterul morţii a doi fraţi. Părinţii, bănuiţi că i-au otrăvit

politie marea britanie 1

Doi fraţi de 13 şi 14 ani, din Sheffield, Marea Britanie, şi-au pierdut viaţa, vineri dimineaţa. Părinţii celor doi sunt acuzaţi că i-au otrăvit atât pe ei, cât şi pe ceilalţi patru fraţi ai lor.

Tragedia ar fi fost semnalată de un alt copil din cartier care ar fi primit un mesaj de la cei doi fraţi prin intermediul unei console Nintendo.

Conform The Sun, fraţii l-ar fi înştiinţat pe băiat că nu vor ajunge la şcoală vineri pentru că nu se simt bine.

A fost nevoie de mai puţin de 30 de minute pentru ca mama băiatului respectiv să alerteze forţele de ordine, iar medicii şi poliţiştii să ajungă la locaţia unde s-a produs tragedia.

Cei patru fraţi care încă trăiesc au fost scoşi pe braţe, duşi la ambulanţe şi conduşi la spitale. Toţi prezentau senzaţii de rău, dar se consideră că vor supravieţui.

În schimb, pentru ceilalţi doi fraţi nu s-a mai putut face nimic, băieţii fiind scoşi pe tărgi şi acoperiţi.

Părinţii care şi-au otrăvit cei şase copii au fost arestaţi

Unul dintre medicii care au intervenit la faţa locului spune că „este un eveniment şocant. Încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat aşa ceva”.

Se aşteaptă autopsia pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii. Însă, plecând şi de la simptomele celor patru fraţi care au supravieţuit, anchetatorii merg pe ideea că părinţii şi-au otrăvit copiii.

De altfel, mama copiilor, de 34 de ani, şi tatăl copiilor, de 37 de ani, au fost arestaţi deja, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de crimă.

Vecinii sunt şocaţi, zona fiind considerată una extrem de liniştit şi unde, în mod normal, nu s-ar putea întâmpla astfel de tragedii, scrie observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *