Misiune specială a unor polițiști din Timiș

Misiune specială a unor polițiști din Timiș

Misiune specială a unor polițiști din Timiș

Surpriză pentru Emanuel, un copil din Sânnicolau Mare, care, la împlinirea magicei vârste de 7 ani, a avut ca invitați câțiva polițiști din Timiș, membri ai Sindicatului Polițiștilor Europeni „EUROPOL”.

Băiatul a dorit foarte mult să îi cunoască pe oamenii legii pe care îi admiră, iar dorința i-a fost îndeplinită, surpriza fiind pusă la cale chiar de mama copilului.

”Suntem conștienți că profesia noastră implică adesea situații dificile și provocări serioase, dar suntem, în primul rând, oameni care împărtășesc aceleași valori și sentimente cu voi, membrii comunității pe care o slujim, iar asta o putem observa la colegii noștri, polițiști în cadrul Pol. Or. Sânnicolau Mare și membri ai Sindicatului Polițiștilor Europeni „EUROPOL”, care au răspuns la un apel special despre un copil, o zi specială în care împlinea vârsta magică de 7 ani și o dorință simplă: să-i cunoască pe polițiștii pe care îi admiră.

Ei bine, nu numai că polițiștii au răspuns afirmativ la acest apel, dar au făcut mai mult și în acea zi de 28 octombrie, au avut o misiune specială care a avut un singur scop: să aducă zâmbetul și fericirea pe chipul lui Emanuel.

Cu sprijinul mamei care a făcut totul pentru fericirea fiului ei, cu un tort în mână și inimile pline de căldură, colegii noștri au ajuns la casa lui Emanuel în loc. Sânnicolau Mare, jud. Timiș și i-au oferit surpriza pe care o visa.

Îmbrățișări, urări de „La Mulți Ani!” și momente de bucurie au fost cele care au transformat ziua de naștere a lui Emanuel în cea mai fericită zi a lui, iar lacrimile de fericire din ochii mamei au dezvăluit că polițiștii au făcut ceea ce trebuia.

Nu a fost doar ziua copilului, a fost ziua în care polițiștii au arătat că, în ciuda tuturor provocărilor și presiunilor pe care le întâlnesc în profesie, sunt și oameni și au la inimă faptele bune.

CITEȘTE ȘI: Munți de gunoaie și deșeuri zac în cimitirele din Timişoara administrate de Horticultura SA (foto)

Timpul petrecut a fost scurt și a trebuit să se întoarcă la activitatea principală, dar colegii noștri au demonstrat că suntem cu toții o comunitate, și astfel, noi, polițiștii, suntem determinați să rămânem alături de voi, cetățenii, să vă servim și să vă protejăm cu toată inima noastră.

Suntem aici pentru voi și suntem dedicați comunității noastre, iar împreună putem crea un mediu mai sigur și mai prosper pentru toți”, este postarea publicată pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *