
Mircea Cristian, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș: „Nicio pensie nu va fi diminuată, va rămâne cea care este acum în plată”
Din cele 153.256 de dosare de pensii aflate în plată în Timiș, 82,86 la sută dintre acestea au înregistrat, în urma recalculării, creșteri la valoarea pensiei în plată, creșterea medie depășind suma de 660 de lei.
„Astfel, pensia medie, în Timiș, este acum de aproximativ 2300 de lei”, afirmă Mircea Cristian, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș.
În cazul a 21.000 de dosare, recalcularea a dus la sume mai mici, dar pensionarul va primi pe mai departe pensia pe care o primește acum.
„Nicio pensie nu va fi diminuată, va rămâne cea care este acum în plată. Prin această lege s-au acordat beneficii, nu s-au luat”, a afirmat Mircea Cristian.
Totodată, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Timiș a anunțat creșterea pragului, începând cu 1 octombrie, a pragului de impozitare a pensiilor, de la 2000 la 3000 de lei.
Recalcularea pensiilor a fost un proces deosebit de laborios. Fiecare dosar are specificul lui, fiecare pensionar are istoricul lui.
Au existat situații în care, după anii 90, mulți au lucrat în privat și nu li s-au plătit contribuțiile. Sau au lucrat în întreprinderi care acum s-au închis și nu mai au de unde să își facă rost de adeverințe. Și, cum nu au cum să dovedească anii lucrați, nu pot primi pensii mărite.
„Suntem acum în a doua săptămână, și la sediul nostru vin, în medie, 200 de pensionari pe zi care vin să ceară explicații, iar dintre aceștia 100 depun și cerere de revizuire. Pensionarii care doresc să obțină informații de la Casa Județeană de Pensii Timiș o pot face zilnic, la sediul din str. Andrei Șaguna nr. 5A, după următorul program:
luni, marți, miercuri, între orele 8,30-16
joi, între orele 8,30-18
vineri, pana la 8,30-14”, a mai declarat Mircea Cristian.



As dori sa mi se răspundă la problema care îmi macină creieri și inima am o vechime pe cartea de munca 17 ani și trei zile cu grupa a doa de munca pe șantier și am pensie sociala din care sa tăiat 600 leiam muncit munca grea pe șantier 12 ore pe zi plus simbetele.normal as avea 38 de ani de munca pe care nu le pot specifica am încercat să-mi recuperez ani dela arhive dar miau cerut o groaza de bani ma macină treaba asta de numai am liniște cind mise spune ca sunt social nu pot sa trăiesc cu acești bani și să-mi plătesc și chiria nam nici un ajutor cu bani cistigati pe șantier miam cumpărat un apartament pe care nu-l mai am la vindut să-mi salvez băiatul care Piña la urma a decedat la 37 de ani bani sau dus pela doctori și am rămas în stradă și cu nepoata sa o cresc am dat-o la școală a terminat facultatea la politehnica iar acum este la masterat anul 2 va rog sa luați masuri căci nam pe nimeni cine sama ajute băiatul meu a fost singurul meu ajutor am construit un sfert din tatra asta iar acum mise spune social. Aștept un răspuns va rog din suflet.