Minor agresat de un bărbat pe fondul unor discuții în contradictoriu

Cursă nebună a unui șofer timișorean, cu doi copii în mașină

Minor agresat de un bărbat, pe fondul unor discuții în contradictoriu

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, sâmbătă, 16 decembrie, în jurul orei 13:10, de o femeie din municipiul Hunedoara cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat fizic.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au luat legătura cu minorul, în vârstă de 15 ani, din municipiul Hunedoara, care, în prezența mamei sale, a relatat faptul că, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla în incinta bazinului de înot din Hunedoara, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu un bărbat, ar fi fost lovit de acesta din urmă cu palma în zona obrazului stâng.

CITEȘTE ȘI: Un soldat din vestul țării a fost desemnat „cel mai bun luptător” în SUA

La fața locului a fost identificat și bărbatul respectiv, în vârstă de 61 de ani, din Deva, care a relatat faptul că a avut o dispută verbală cu minorul, fără însă a-l lovi.

Minorul nu prezenta urme vizibile de violență fizică și nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *