Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia. În cărți pentru funcție este Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara

Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia. În cărți pentru funcție este Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara

Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia din Guvernul României, fix înainte de Crăciun, anunță televiziunile de știri.

Ministrul și-ar fi trimis demisia la cabinetul premierului, însă nu a primit nici un răspuns până la acest moment.

Potrivit surselor de la TV, David nu ar fi fost de acord să taie fonduri și locuri bugetate de la universități. În plus, Daniel David nu vrea un buget de austeritate, pentru că deja a facut tăieri.

Daniel David este ministru pe locul PNL, el fiind independent susținut de partid pe acel loc de ministru. Daca va pleca din funcție, se va întoarce rector la Universitatea Babeș-Bolyai.

Potrivit unor surse ale Mediafax, Marilen Pirtea este în acest moment luat în calcul pentru a fi succesorul lui Daniel David.

Pirtea (52 de ani), rector al Universității de Vest din Timișoara din anul 2012, este vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, tot din 2012, și vicepreședinte al Danube Rectors’ Conference, o rețea formată din aproape 70 de universități din regiune, potrivit descrierii de pe site-ul oficial al organizației.

Liberalul este și președinte al Consorțiului Universitaria”, precum și membru în Consiliul Școlii Doctorale de Științe Economice a Academiei Române.

El este în prezent și consilier onorific al premierului Ilie Bolojan în domeniile educației și cercetării.

Daniel David, primele declarații

Daniel David a confirmat oficial că și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării.

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră”, a anunțat ministrul demisionar al Educației, într-un mesaj publicat pe blogul său.

„Criza politică s-a încheiat și eram pregătit în iunie 2025 să revin la Cluj-Napoca. Dar angajamentul Coaliției pentru Raportul QX și nevoia de a ajuta în perioada de criză fiscal-bugetară – când țara era la risc de incapacitate de plată, cu impact negativ și asupra sistemului nostru de educație-cercetare – m-au determinat să mă angajez temporar, așa cum i-am spus de atunci premierului, pentru un al doilea mandat”, a continuat ministrul demisionar.

Daniel David a conchis: „A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025 – și le mulțumesc președintelui țării Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună”.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *