
Mini Cupa României la Schi Alpin. Timișorenii, printre medaliați
Rezultate remarcabile ale micilor sportivi din Timișoara la prima etapă a Mini Cupei României la Schi Alpin.
Organizată ca un circuit competițional național dedicat tinerilor schiori sub 12 ani, întrecerea menționată este structurată pe mai multe etape ce se desfășoară în diverse stațiuni montane din România.
Primele dintre ele programate în 2026 au avut loc în weekend-ul trecut la Lunca de Sus, în județul Harghita. Clubul ACS SPORT’N’JOY demonstrează că schiul alpin de performanță poate produce rezultate de top și în zona de câmpie, prin evoluțiile foarte bune ale sportivilor săi la primele două runde ale Mini Cupei României – Ski Gyimes.
Cea mai importantă performanță îi aparține Martinei Stanoiev (categoria de vârstă U10), care a reușit o victorie în prima etapă a competiției și o nouă clasare pe podium – locul al doilea, la o diferență de doar 75 de sutimi de secundă față de primul loc – în cea de-a doua, confirmându-și statutul de sportiv de perspectivă la nivel național.
Ea este și câștigătoarea Mini Cupei României din 2024.
CITEȘTE ȘI: CSU Universitatea de Vest din Timişoara înfruntă HC Zalău în Cupa României la handbal feminin
Performanțele clubului din vestul țării au fost completate de Rareș Negrea (U12), care a urcat de două ori pe podium – locul secund în ambele etape, demonstrând constanță, ambiție și un nivel competitiv ridicat pe parcursul întregului weekend.
De asemenea, Melissa Leuștean (U8), a avut o evoluție foarte solidă, reușind două clasări pe poziția a doua, confirmând valoarea pregătirii sportive din cadrul clubului.
Pe lângă aceste rezultate de top, ACS SPORT’N’JOY a fost reprezentat cu succes și de Petra Ilea, Matei Silinc, Mark Hertz, Jordi Leuștean, Matei Popescu și David Ilea, sportivi care au obținut clasări în Top 10.
Prin rezultatele obținute în competiție directă cu cluburi din zone montane consacrate, ACS SPORT’N’JOY reconfirmă că performanța în schiul alpin nu este condiționată de relief, ci de pasiune, disciplină și muncă susținută, consolidându-și poziția ca reper al schiului juvenil de performanță din vestul României.
Sursa foto: facebook.com/SportfotoPress


