Milioane de oameni au privit spre cer: cum s-a văzut eclipsa de Soare în Europa

Milioane de oameni au privit spre cer: cum s-a văzut eclipsa de Soare în Europa

Milioane de oameni au privit spre cer: cum s-a văzut eclipsa de Soare în Europa.

Eclipsa totală de Soare din 12 august a oferit unul dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale anului, fiind urmărită de milioane de oameni din Europa. Fenomenul a fost total în Groenlanda, Islanda și o mare parte din nordul Spaniei.

Mulțimi de oameni s-au adunat miercuri în orașele și localitățile spaniole aflate pe traseul eclipsei totale, profitând în numeroase zone de un cer favorabil observațiilor. Imagini spectaculoase au fost surprinse în mai multe regiuni, inclusiv în Insulele Baleare, unde fenomenul a atras mii de persoane.

Umbra Lunii a traversat nordul Spaniei de la Atlantic către Mediterana, totalitatea fiind vizibilă inclusiv în zone precum A Coruña, Bilbao, Zaragoza, Valencia și Palma, transmite El Pais. Pentru Spania, evenimentul a avut o semnificație aparte: țara nu mai asistase la o eclipsă totală de Soare din 1905.

Momentul s-a produs spre seară, cu Soarele coborât spre orizont, ceea ce a amplificat efectul vizual al fenomenului.

În Germania, Soarele s-a transformat într-o seceră

Germania nu s-a aflat pe traseul totalității, însă eclipsa parțială a fost suficient de profundă pentru a atrage numeroși oameni în spații deschise. În funcție de regiune, aproximativ 84%-90% din discul solar a fost acoperit. La Berlin și în Brandenburg, oamenii s-au adunat inclusiv pe Tempelhofer Feld, pe peroane și în alte puncte cu vizibilitate bună. Pe podul Oberbaumbrücke din Berlin, observatorii au urmărit fenomenul cu ochelari speciali înainte de apus, potrivit publicației Welt.

Groenlanda, pe traseul eclipsei totale

Fenomenul a început în regiunile arctice, iar umbra Lunii a traversat apoi Groenlanda și Islanda înainte de a ajunge, peste Atlantic, în Peninsula Iberică. Groenlanda s-a numărat astfel printre puținele teritorii de unde discul Soarelui a fost acoperit complet.

Punctul de maxim al eclipsei s-a aflat în Atlanticul de Nord, în apropierea Islandei, unde faza de totalitate a durat aproximativ două minute și 18 secunde.

NASA a urmărit fenomenul și l-a transmis online

NASA a inclus eclipsa într-o amplă acțiune de informare și observație și a oferit publicului posibilitatea de a urmări evenimentul online. Agenția spațială americană indicase traseul totalității prin Groenlanda, Islanda, nordul Rusiei, Spania și o mică zonă din Portugalia.

În timpul totalității, blocarea discului solar permite observarea coroanei, atmosfera exterioară a Soarelui, care în condiții normale este dificil de studiat de la sol din cauza luminozității mult mai puternice a fotosferei. Pentru Europa continentală, eclipsa din 12 august a fost prima totală după cea din 1999. Spectacolul astronomic nu se încheie însă aici pentru Peninsula Iberică: o nouă eclipsă totală va traversa Spania la 2 august 2027.

(sursa: Mediafax)

CITEȘTE ȘI: David Popovici, campion european la 100 m liber. Românul cucerește al treilea titlu consecutiv


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *