Mii de clătite se prepară, în acest weekend, la Moneasa

Mii de clătite se prepară, în acest weekend, la Moneasa

Mii de clătite se prepară, în acest weekend, la Moneasa

“Parada Clătitelor” este cel mai aşteptat eveniment din staţiunea Moneasa şi atrage anual mii de vizitatori din mai multe judeţe.

Cea de-a XXIII-a ediție a evenimentului “Parada Clătitelor” se desfășoară sâmbătă și dumincă, în stațiunea Moneasa din județul Arad, scrie radiotimisoara.ro.

Organizatorii estimează că vor fi pregătite aproximativ 20.000 de clătite după numeroase reţete, pentru toate gusturile.

Pe lângă prepararea și degustarea a mii de clătite cu zeci de umpluturi care de care mai gustoase, pe scena Teatrului de Vară din stațiune vor avea loc concerte.

Sâmbătă, de la ora 19.00, pe scenă va urca una dintre cele mai bune voci din muzica românească, Monica Anghel. În deschiderevor cânta Daniel Julean și Maria Nicoleta Brola. Prezentatorul serii este actorul arădean Zoltan Lovas.

Duminică, la Teatrul de Vară din Moneasa, va avea loc un spectacol folcloric, cu artiști din Arad. Invitați sunt Dorinel Gavriluț Pârvoni, Denisa Gavriluț Pârvoni, Valentin Vădrariu, Cornel Borza și Mariana Anghel.

Atât sâmbătă, cât și duminică, intrarea la concerte este liberă.

CITEȘTE ȘI: Festivalul Părădaiselor, o sărbătoare a gustului, la Timişoara

Cei care ajung la Moneasa pot încerca și tirolienele din zonă, se pot plimba cu trenulețul care parcuge traseul spre un loc de belvedere sau pot merge la ștrand.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean și Primăria Moneasa.

Supranumita „Perla Muntilor Apuseni”, staţiunea Moneasa este situată, în Munţii Codru Moma, la peste 100 kilometri de municipiul Arad.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *