Micii baschetbalişti sunt aşteptaţi la prima ediţie a „MP Sport Skills Development Camp”, la Timişoara

MP Sport baschet

Micii baschetbalişti sunt aşteptaţi, în perioada 3-8 august, la prima ediţie a „MP Sport Skills Development Camp”.

Evenimentul se va desfăşura la sala „Banu Sport” de lângă stadionul „Dan Păltinişanu” în organizarea clubului local MP Sport şi în colaborare cu SCM Timişoara.

Vor fi antrenamente de consolidare a elementelor tehnice de bază (pasare, dribling, aruncare la coş) pentru grupele U10 şi U14, precum şi şedinţe de perfecţionare a procedeelor tehnice specifice postului de joc pentru limitele de vârstă U15 şi U17.

Directorul tehnic al campului este Dragan Petricevici, antrenor principal şi manager al prim-divizionarei masculine SCM Timişoara, coordonator a fost desemnat Radenko Toroman, acesta urmând să se ocupe de jucători alături de antrenorii Sergiu Paşca, Alexandru Miron şi Aref Kaed-Bey.

Totodată, la camp vor fi prezenţi o parte dintre „leii” de la SCM Timişoara pentru discuţii libere cu cei mici despre baschet.

Sunt disponibile la înscriere 80 de locuri, o atenţie sporită fiind acordată respectării regulilor de distanţare fizică.

Mai exact, grupele vor avea cel mult zece jucători, va fi realizat un triaj epidemiologic la intrarea în sala de antrenament, va fi măsurată temperatura participanţilor şi a celor implicaţi în organizare, masca va fi purtată înainte şi după antrenamente, în timpul pauzelor de hidratare va fi impusă o distanţă minimă de doi metri, dezinfecţia mâinilor la intrarea şi la ieşirea din sală va fi obligatorie, la fel şi cea a mingilor după folosire, cu menţiunea suplimentară că în timpul antrenamentelor fiecare jucător având propria minge.

Campul este deschis micilor practicanţilor de baschet, indiferent de clubul la care sunt legitimaţi. Înscrierea se face accesând link-ul https://mpsport.ro/mp-sport-skills-development-camp-2020/ sau apelând numărul de telefon 0733361342 (antrenor – Sergiu Paşca).

Vă reamintim, între secţia de baschet din cadrul SCM Timişoara şi clubul MP Sport a fost stabilit recent un acord de colaborare pe mai multe planuri, de la trecerea grupei juniorilor sub 16 ani sub comanda antrenorului Radenko Toroman până la schimburi de experienţă la nivelul antrenorilor, asistenţă reciprocă în diverse probleme de natură sportivă şi elaborarea comună a unor planuri de pregătire pentru juniori.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *