Meteorologii anunţă vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Alertă de vânt puternic în cinci județe. Este vizat și vestul țării

Meteorlogii au emis o informare de vânt puternic care intră în vigoare sâmbătă dimineaţă. Până luni, la ora 10.00, vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, rafalele ajungân la munte până la 90 de kilometri la oră.

CITEȘTE ȘI: Cîmpeanu: Peste 3.000 de elevi ar putea fi afectați de includerea focarelor în calculul ratei de infectare

”Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80…90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *