Medicul Virgil Musta: „Există și vești bune…”

Medicul Virgil Musta își susține nevinovăția: "Nu am produs prejudicii și nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiția va elucida corect toate acuzațiile care mi se aduc"

Virgil Musta, medic-șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, spune că, în ciuda situației alarmante, există și vești bune: 80 la sută din populaţie înţelege situaţia.

Cu toate acestea situaţia rămâne alarmantă în România în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la peste 55.000, doar la ultima raportare fiind anunţate 1.232 de persoane nou infectate. Cifra reprezintă zece la sută din numărul testelor efectuate, ceea ce reprezintă un procent mai mult decât dublu faţă de perioada în care era stare de urgenţă.

Virgil Musta spune că s-a ajuns în această situaţie deorece multă lume s-a relaxat şi nu mai respectă regulile de limitare a răspândirii virusului. Iar statisticile arată că acelaşi lucru se întâmplă şi în alte ţări.
Medicul infecţionist este însă optimist şi spune că în scurt timp putem scăpa de avalanşa de îmbolnăviri, dacă respectăm câteva reguli de bun simţ.

„Sunt vești bune însă: 80 la sută din populaţie înţelege situaţia în care ne aflăm, înţelege dificultatea, înţelege că există virus, există pandemie şi că este important să fim acum mai mult ca niciodată solidari, să respectăm cele trei reguli pentru că acestea stau la baza prevenţiei noastre de a nu ne îmbolnăvi şi anume: purtarea măştii, distanţarea socială şi spălatul pe mâini. Sunt convins că împreună vom putea depăşi şi aceste momente mai dificile!”, a declarat Virgil Musta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Medicul Virgil Musta: „Există și vești bune…”

  1. Am avut 1300 de bolnavi confirmati in 158 de zile. Asta inseamna 8 bolnavi pe zi.
    Pentru acesti 8 oameni au stat in casa 1 .000.000 de oameni in casa? Nu vi se pare ridicola cacealmaua asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *