Medicii de familie protestează două zile. Pacienţii nu primesc reţete şi consultaţii gratuite

Două zile fără reţete şi consultaţii gratuite. Medicii de familie protestează vineri şi luni. Mii de pacienţi vor fi nevoiţi să îşi plătească singuri medicamentele sau să mai aştepte până săpătămâna viitoare.

Medicii de familie sunt supăraţi şi spun că două zile nu vor mai da reţete şi medicamente compensate pentru că nu sunt de acord cu prevederile din contractul cadru. Ei spun că veniturile sunt foarte mici si practic le pleaca angajatii. De asemenea, ei sunt supăraţi din cauza problemelor din sistemul informatic în ceea ce priveşte cardurile de sănătate.

„Pacienţii sunt deja informaţi. Nu eliberatăm reţete compensate şi bilete de trimitere. Avem un contract nenegociat, avem o finanţare incorectă. Noi stăm de trei ani pe aceiaşi bani, în acest moment, ceea ce intră de la Casă este mai mic decât cheltuielile noastre, asistenţii noştri şi restul personalului doresc salarii ca în sistemul bugetar şi noi nu putem să le dăm. O consultaţie este plătită cu 12 lei la medicul primar. În tot sistemul privat, nouă ni s-a spus că suntem privaţi, o consulţie este în jur de 150 de lei”, a declarat dr. Doina Mihai, medic primar, la România TV.

Vezi şi: Sindicate: Noua lege a salarizării va abroga Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Aproximativ 200 de medici au pichetat joi sediul Ministerului Muncii, cerând salarii decente şi condiţii de muncă omeneşti. Medicii sunt nemulţumiţi că sunt ignoraţi de tehnocraţi.

Medicii cer o lege prin care să li se stabilească salarii de bun simţ şi un program care să le permită să fie şi productivi, spre deosebire de cel din prezent, când după gărzile de 24 de ore sunt nevoiţi să rămână la serviciu şi să lucreze la program normal. În plus, gărzile de 24 de ore nu sunt considerate vechime în muncă şi nu îi ajută în niciun fel pe medici la pensii, spun aceştia.

Medicii au pichetat Ministerul Muncii afişând pancarde cu mesaje precum „Medici cu salar, nu cu şpagă-n buzunar”, „Demnitate mai presus de toate” sau „Nu vreau să muncesc afară, vreau să profesez în ţară”.

„Această mişcare are ca scop rezolvarea inechităţilor salariale existente în sistemul de sănătate. Rezolvarea timpilor de lucru care ne sunt impuşi şi care sunt peste norma europeană. Facem gărzi peste gărzi, din gărzi, obosiţi, trebuie să rămânem să tratăm alţi bolnavi, ceea ce este contraproductiv. Sunt mulţi medici care din cauza acestui program şi-au pierdut sănătatea şi chiar viaţa”, a declarat medicul Bogdan Tănase, de la Institutul Oncologic Bucureşti.

Medicii au ieşit din nou în stradă după ce discuţiile purtate, miercuri, cu ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu, nu au adus niciun rezultat.

Discuţiile dintre reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat şi Sindicatului Promedica cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, nu au dus la nicio soluţie concretă, drept pentru care medicii vor continua protestele aşa cum au fost anunţate.

„În principiu, discuţia a fost pe revendicările pe care toate formaţiunile participante la protest le-au anunţat încă de acum două săptămâni. Însă, ceea ce ţine de salarii e la Ministerul Muncii, iar legea unică a salarizării este încă în discuţii”, au explicat reprezentanţii sindicatelor.

Peste 12.000 de angajaţi din sistemul sanitar din toată ţara au protestat între 21 şi 27 martie prin grevă de tip japonez. Potrivit calendarului prezentat de sindicalişti, pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii va avea loc pichetarea Ministerului Sănătăţii, iar pe 11 – 17 aprilie va fi Grevă de Avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore. Dacă până atunci revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate, pe 18 aprilie medicii vor declanşa Grevă Generală, cu susţinerea unei treimi din activitatea medicală şi asigurarea urgenţelor.

Solicitarile F.S. „Hipocrat” şi CFSMR vizează aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat; respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal. Lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă; asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate; creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie.

Sindicaliştii mai atrag atenţia că, „în lipsa unei decizii rectificative solicitate, se poate ajunge la escaladarea stării conflictuale, în perioada următoare mergând până la întreruperea parţială a activităţii, disfuncţioanalităţile create căzând exclusiv în responsabilitatea Guvernului României”.

romaniatv.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns