Medici timişoreni la specializare în chirurgie pediatrică, în Germania, printr-un proiect caritabil

Medici timişoreni la specializare în chirurgie pediatrică, în Germania, printr-un proiect caritabil

Medici timişoreni la specializare în chirurgie pediatrică, în Germania, printr-un proiect caritabil

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara a devenit gazda proiectului „Speranța Trăiește în Inimile Copiilor”, inițiat de Rotary Club Timișoara. Această colaborare are ca scop susținerea și dezvoltarea calității serviciilor medicale pentru copiii cu afecțiuni cardiace, prin specializarea medicilor în chirurgia pediatrică în Germania.

În octombrie anul trecut, Rotary Club Timișoara a organizat spectacolul caritabil „Salut, Banatul meu”, care a captat atenția comunității timișorene (rotariene și non-rotariene).

Evenimentul a fost amplu mediatizat și a reușit să strângă fondurile necesare pentru prima echipă de medici timișoreni care se află în Bad Oyenhausen, în perioada 20 ianuarie – 23 februarie 2024.

Această primă echipă, formată din șase medici, inclusiv chirurgi și anesteziști, va beneficia de experiența și îndrumarea medicului profesor universitar dr. Eugen Săndică, coordonatorul Clinicii de Chirurgie a Malformațiilor Cardiace din cadrul Centrului de Boli Cardiace din Bad Oeynhausen, Germania.

Obiectivul este să ofere acestor specialiști o pregătire superioară într-un domeniu în care România se confruntă cu un număr redus de specialiști.

Fondurile necesare programelor de instruire, inclusiv transportul, cazarea și masa, sunt acoperite de resursele generoase ale Clubului Rotary Timișoara, partener al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

O altă echipă urmează să plece în Germania în perioada martie – aprilie, pentru a continua această activitate esențială.

Președintele Rotary Club Timișoara, Daniel Marcu, a exprimat dorința de a atrage și alți sponsori pentru a extinde programul și pentru a sprijini mai multe echipe de medici în viitor. În acest fel, se dorește creșterea calității și a numărului de intervenții chirurgicale, oferind astfel copiilor cu malformații cardiace șansa de a fi tratați în țara noastră.

CITEŞTE ŞI: Tratament chirurgical pentru chistul maxilar, într-un spital din Timișoara

Profesorul universitar dr. Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, a subliniat importanța acestui proiect în îmbunătățirea serviciilor medicale și speră că acest demers va contribui la creșterea numărului de intervenții chirurgicale pentru copiii cu afecțiuni cardiace.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *