Medalii pentru sportivii timişoreni la Naționalul de lupte

Medalii pentru sportivii timişoreni la Naționalul de lupte

Cinci medalii la nivel individual și una în clasamentul pe echipe este bilanțul sportivilor timișoreni la Campionatul Național de Lupte pentru seniori.

Concursul desfășurat recent la Reșița a prilejuit noi clasări pe podium pentru reprezentanții structurilor sportive din orașul de pe Bega.

Pe cea mai înaltă treaptă, devenind campionul României, a urcat Răducu Bedriagă, care a dominat categoria sa de greutate la seniori deși el este eligibil pentru întrecerile nivelului de vârstă U20 (juniori).

De asemenea, Alexandru Safta, medaliat recent la U23, a fost al treilea în cadrul întrecerii din municipiul de reședință al județului Caraș Severin.

Cei doi luptători au reprezentat cluburile Heracle și CSȘ 1 Timișoara, fiind însoțiți la competiție de antrenorul Sebastian Gavrilă.

Medalii pentru sportivii timişoreni la Naționalul de lupte

Tot la Reșița, trei fete de la CSM Timișoara au obținut rezultate de excepție. Andreea Bodea s-a întors acasă cu medalia de argint, iar colegele sale Andreea Albișoru și Diana Seder – cu bronz.

Totodată, în clasamentul cluburilor participante la lupte feminin, structura sportivă din capitala Banatului s-a clasat pe locul al treilea. Antrenorul luptătoarelor de la CSM Timișoara este Sorin Mark.

 

CITEŞTE ŞI: La Bruxelles s-a dat undă verde: Se construiește autostradă din România până în Grecia


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *