Măsuri de prevenire a introducerii pestei porcine africane, la Timișoara

. Tone de carne de porc cu pestă porcină, de vânzare în târguri

Având în vedere faptul că la nivelul județului Timiș au fost confirmate 3 focare de infestare cu virusul pestei porcine africane: Bucovăț, Tormac (Cadăr) și Șag, și luând în considerare difuzarea explozivă a virusului pestei porcine africane, în conformitate cu prevederile Planului de Contingență al României și a legislației aferente, la nivelul Primăriei Timișoara au fost luate următoarele măsuri de prevenire a introducerii pestei porcine africane pe teritoriul unității administrativ teritoriale județene, astfel:

Orice suspiciune de boală și/sau mortalitate la suine și la porci mistreți va fi anunțată în cel mai scurt timp medicului veterinar din teritoriul aparținător Circumscripției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficială și DSVSA Timiș;

Această notificare imediată a focarului este obligație legală, fiind de maximă importanță deoarece permite luarea unor măsuri urgente de protecție a teritoriului, împotriva extinderii bolii.

  • Obligativitatea menținerii închise în adăposturi a acestor animale;
  • Aplicarea și respectarea tuturor măsurilor de interzicere a aglomerărilor animale de interes zootehnic care au ca scop vânzarea animalelor vii.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *