
Cinci profesori de talie mondială în domeniul chirurgiei oftalmologice s-au aflat la Timișoara în perioada 22-24 octombrie 2026 pentru a pregăti medici și studenți în cele mai noi proceduri medicale de specialitate.
La Centrul de formare OPHTACORE Timișoara s-a desfășurat „Masterclass Internațional de Glaucom. Curs Avansat de Chirurgie Wetlab”, eveniment organizat sub egida Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș” Timișoara.
Cursul a adus în vestul țării unii dintre cei mai relevanți profesori și specialiști în chirurgia glaucomului din întreaga lume: prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, prof.univ. dr. K. Sheng Lim din Marea Britanie, prof.univ.dr. Michael Amon din Austria, prof.univ.dr. Gábor B. Scharioth și dr. Magda Rau din Germania, alături de care s-au aflat, în coordonare, prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, de la UMF „Victor Babeș” Timișoara, prof.univ.dr. Horia T. Stanca de la UMF „Carol Davila” București și prof.univ.dr. Alina Popa-Cherecheanu, președinta Societății Române de Glaucom.
„Este primul curs pe plan național de o asemenea anvergură și avem prezente aici câteva personalități de nivel mondial, personalități care au contribuit inclusiv la dezvoltarea unor tehnici prezentate în cadrul prelegerilor. Iar aceste tehnici nu au fost numai prezentate, ci și aplicate de către cursanți în cadrul bazei de wetlab a campusului nostru. În perioada următoare ne dorim să ducem acest curs la un nivel superior de pregătire”, a declarat prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, coordonator al evenimentului și director al Centrului Ophtacore ESASO Timișoara.
„Este un curs strălucitor! a declarat prof.univ.dr. Christopher Teng din Statele Unite ale Americii, în prima zi a evenimentului. Privind la spațiul de pregătire chirurgicală cu facilitățile de antrenament avute aici – unde totul este ultramodern, cu atât de multe microscoape, sisteme video și tehnologia de aici – poți spune că este de clasă mondială! Pregătirea este extrem de largă, pe mai multe subiecte legate de glaucom și, în plus, mai este și wetlab (practica pe țesuturi biologice, n.r.), unde cursanții pot lucra pe ochi direct.
Este foarte important ca rezidenții, sau doctorii mai mult sau mai puțin tineri să poată învăța. Există multe intervenții chirurgicale pentru glaucom care sunt disponibile și este crucial pentru ei să aibă posibilitatea să le învețe. Iar acesta este un curs de nivel mondial și nu ar exista diferențe dacă s-ar face în Statele Unite: aveți profesori renumiți care predau și care ajută cu sesiunile de wetlab, există colaborări cu firmele care asigură echipamentul necesar, și există colaborări cu instituțiile învățământ. Deci acest loc este uimitor! Îi sfătuiesc pe studenți și tinerii medici să își păstreze curiozitatea de a învăța”, a adăugat prof. univ. dr. Christopher Teng.
Beneficiind în deschidere de prezența prof.univ.dr. Andrei Motoc, prorector pentru studii postuniversitare al UMF „Victor Babeș Timișoara”, cursul a avut girul ESASO (Școala Europeană pentru Studii Avansate în Oftalmologie). „Demersul acestui masterclass internațional de chirurgie a glaucomului a fost făcut pentru a îmbunătăți pregătirea chirurgilor din România în ceea ce privește abordarea bolii glaucomatoase prin tehnici minim invazive și ne adresăm cu această ocazie celor mai noi tehnici și tehnologii din panoplia arsenalului chirurgical al glaucomului, care au putut fi detaliate de către experți internaționali extrem de generoși în a împărtăși experiența acumulată cu aceste proceduri”, a precizat prof.univ. dr. Horia T. Stanca, de la UMF „Carol Davila” București, unul dintre coordonatorii evenimentului, precizând că se dorește astfel o creștere a calității actului chirurgical pentru pacienții cu glaucom în România.
„Felicit organizatorii pentru acest eveniment! Este un eveniment sofisticat, foarte actual, cu cele mai recente tehnici în chirurgia glaucomului, realizat sub organizarea profesorului Mihnea Munteanu și echipa ESASO, aici, la Timișoara. Sunt foarte fericit că acest curs este plin de medici tineri și cred că acest lucru va schimba medicina românească mult”, a spus și prof.univ.dr. Gábor B. Scharioth, din Germania.
Distins în 24 octombrie 2026 cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF „Victor Babeș” Timișoara, prof. univ. dr. Michael Amon a subliniat la rândul său importanța acestor cursuri de top în ceea ce privește exersarea tehnicilor: „Chirurgia glaucomului este foarte importantă în special pentru pacient, pentru că acesta este în pericol să își piardă vederea, și este foarte important ca medicii care se pregătesc în acest domeniu – în care poți salva ochiul pacientului – să știe să performeze această chirurgie. Sper că această colaborare să crească între Viena și Timișoara”, a detaliat acesta. Ideea a fost subliniată și de prof. univ. dr. K. Sheng Lim din Marea Britanie, care a spus: „chirurgia glaucomului este una provocatoare, nu întotdeauna cu pacienți fericiți, dar care poate fi foarte eficientă în cazurile în care lucrurile merg bine. Tocmai de aceea, pregătirea în astfel de cursuri în care ai acces la wetlab presupune să îi învățăm pe cursanți să minimalizeze să rănească pacienții, să nu repete greșeli.”
Invitată la mai multe cursuri de profil, Dr. Magda Rau (Germania) a apreciat dialogul permanent care poate fi realizat între profesorii internaționali și cursanți subliniind faptul că „infrastructura permite participanților să lucreze complex, au la dispoziție microscoape unde pot exersa, pot vedea permanent, se pot demonstra tehnicile și pot să pună întrebări direct. Practica pe care o pot face aici pe ochi îi învață să nu greșească atunci când sunt în sălile de operații. Sunt foarte bucuroasă să fiu aici!”, a adăugat dr. Magda Rau.
Conform statisticilor, glaucomul este a doua cauză de orbire pe plan mondial, după cataractă. Marele avantaj al acestor cursuri de înaltă performanță revine, în final, pacienților. Aceștia se pot bucura astfel de acces la servicii medicale de ultimă generație și, implicit, de o stare de sănătate mai bună.

FOTO: CONSTANTIN DUMA














