Mărturia unei mame care a luat credit din bancă pentru a-i da şpagă medicului Lucan: „Râdea ca şi cum şi-ar bate joc de noi”

O bihoreancă şi copilul ei bolnav se numără printre pacienţii care au devenit „victime” ale coruptului medic clujean Mihai Lucan. Larisa Maliţa, o localnică din Hidişel, a povestit la Digi 24 că a luat un credit din bancă pentru a avea de unde să-i dea şpagă doctorului, oferindu-i în plic 4.000 de lei.

Femeia a mers prima dată la Institutul de Transplant Renal din Cluj în urmă cu doi ani, când a aflat că băieţelul ei suferă de o afecţiune gravă la rinichiul drept şi trebuie operat de urgenţă. A fost îndrumată la medicul Mihai Lucan, care a preluat cazul, dar apoi nu s-a mai interesat de starea copilului.

„Pe toţi pacienţii îi auzeam plângându-se de domnul profesor că nu e interesat de starea pacienţilor, doar dacă se merge cu miile de euro la dânsul. Auzind aceste lucruri, şi eu am zis că poate din cauza aia nu ne ia domnul profesor în seamă, am făcut ce am putut, mi-am luat bani din bancă şi am pus în plicul domnului profesor patru mii de lei”, a povestit, la Digi 24, Larisa Maliţa (foto), mama copilului.

Mărturia este confirmată şi de bunica băiatului, care a povestit că timp de 10 zile, Lucan nici nu s-a interesat de starea copilului. „Am stat zece zile fără ca domnul profesor să intre în salon la noi, venea la vizită, împingea uşa cu cârja, cu bota cu care umbla tot timpul dânsul, dar în salon… Până când m-am dus a zecea zi şi i-am dat patru sute de lei, atunci a intrat”, a declarat Liliana Sîrb, bunica băiatului.

Când vorbea cu cele două femei, doctorul Lucan nu era deloc respectuos. „Vorbea foarte urât, că să avem răbdare că sunt şi alţii, că „Ce e cu voi aici, la ce aţi venit, să aveţi răbdare!” şi vorbea foarte urât, nici nu intra în salon de multe ori şi dacă vorbeam cu dânsul râdea aşa într-un fel, ca şi cum şi-ar bate joc de noi”, a mai povestit mama copilului.

Într-un final, Lucan l-a operat pe micuţ, dar la primul control părea că nici nu îl cunoaşte, chit că „încasase” sume importante de bani de la părinţi şi bunici. „A zis să mergem la clinica dânsului particulară, pentru că acolo are aparate mult mai performante. La care i-am răspuns: „Domnule profesor, nu am situaţia financiară bună ca să mă duc la clinica dumneavoastră, pentru aia am venit în spitalul de stat”. Şi aşa au trecut doi ani de zile de când a fost operat prima dată, e din ce în ce mai rău, se umflă din cauza rinichiului”, a mărturisit Larisa Maliţa, conform aceleiaşi surse.

Bihoreanca a cerut părerea altor medici, şi toţi i-au spus că băiatul ar putea fi operat din nou. Totuşi, nici un specialist nu vrea să preia cazul fără acordul lui Lucan.

Acum, Larisa Maliţa este decisă să depună plângere penală împotriva medicului Lucan, conform ebihoreanul.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Mărturia unei mame care a luat credit din bancă pentru a-i da şpagă medicului Lucan: „Râdea ca şi cum şi-ar bate joc de noi”

  1. Dar mergeti si la urologie la spitalul judeteanTimis si vedeti ca te indruma catre cabinete private ,la cardiologie de la Padurea Verde si este la fel.Am ajuns la parerea ca luncani sunt in toata tare iar unii medici sunt medici nu si oameni!!!!!!!!!!!1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare