Marcel Ciolacu: În jur de 790 de pelerini români sunt în Israel. ”Căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă”

Ciolacu: Pe 9 iunie, cu certitudine, o să avem alegeri europarlamentare

Marcel Ciolacu: În jur de 790 de pelerini români sunt în Israel. ”Căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă”

Autorităţile române caută soluţii pentru aducerea cât mai rapid în ţară a aproximativ 790 de români, aflaţi ca pelerini în Israel, ţară unde s-a dat o avertizare de stare de război urmare a atacurilor declanşate de mişcarea Hamas, a declarat premierul Marcel Ciolacu, scrie agerpres.ro.

El a fost întrebat, sâmbătă, la sediul PSD, dacă în Israel, în „zonele controlate de Hamas” există români care au cerut ajutor pentru a fi repatriaţi.

„Sunt în jur de 790 de români, în acest moment, pelerini, şi, împreună cu doamna ministru de Externe, căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine ştiţi, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel.

S-a dat o avertizare de stare de război, vom vedea cum evoluează lucrurile. Nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict. Sunt vreo şapte localităţi unde forţele Hamas au înaintat, vom vedea dinamica în perioada următoare”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.

CITEȘTE ȘI: PUG prelungit la Pesac

Înainte de aceasta, liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat declanşarea unei operaţiuni – „Potopul Al-Aqsa” – împotriva Israelului, lansând sute de rachete dinspre Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian.

Sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *