Timișoara a găzduit, în perioada 8-10 noiembrie 2024, manifestarea științifică internațională cu tema „Manevre speciale în chirurgia cataractelor dificile”, curs pentru avansați, un eveniment cu participare internațională derulat sub patronajul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
Aproape o sută de participanți – medici rezidenți și specialiști – au avut posibilitatea de a învăța și exersa despre metode și dispozitive adjuvante în tratamentul chirurgical al cataractelor complicate și despre implante intraoculare de ultimă generație pentru obținerea independenței de ochelari. Cursanții au putut exersa toate tehnicile prezentate pe microscoape puse la dispoziție de Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie „Pius Brânzeu” din Timișoara.
Auditoriul a fost reprezentat îndeosebi de medici tineri, care au urmărit cu interes toate secțiunile educative ale acestei manifestări.
Coordonatori ai cursului au fost prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, șeful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF „Victor Babeș” Timișoara, și prof.univ.dr. Horia Stanca, de la UMF „Carol Davila” București, împreună cu invitați din Germania, prof.univ.dr. Ramin Khoramnia (Heidelberg) și prof.univ.dr. Gabor Scharioth (Recklinghausen), și Italia, prof.univ.dr. Francesco Boscia (Bari).
Cu această ocazie, prof.univ.dr. Gabor Scharioth și prof.univ.dr. Ramin Khoramnia au primit din partea UMF „Victor Babeș” Timișoara titlul de Doctor Honoris Causa, cei doi alăturându-se astfel panopliei de mentori de prestigiu ai Medicinei timișorene.
De peste 15 ani, prof.univ.dr. Mihnea Munteanu și prof.univ.dr. Horia Stanca aduc la Timișoara, în calitate de organizatori ai manifestării, teme, proiecte și invitați de seamă din domeniul oftalmologiei internaționale.
Foto: Constantin Duma