MAE transmite că Slovenia extinde controlul la frontierele cu Ungaria și Croația

MAE transmite că Slovenia extinde controlul la frontierele cu Ungaria și Croația

MAE transmite că Slovenia extinde controlul la frontierele cu Ungaria și Croația

MAE îi atenționează pe românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Slovenia că Guvernul acestei țări a decis să extindă până în 21 iunie 2024 regimul de control la punctele de frontieră cu Ungaria și Croația.

Ministerul Afacerilor Externe informează sâmbătă cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Slovenia că, potrivit deciziei Guvernului sloven, regimul de control la punctele de frontieră cu Ungaria și Croația se va extinde până la data de 21 iunie 2024.

Potrivit precizărilor Ministerului de Interne sloven, extinderea perioadei controalelor la frontierele cu cele două state vecine este impusă de riscul de nivel mediu pentru Republica Slovenia și semnificativ pentru UE al amenințărilor teroriste.

Astfel, regimul normal al trecerilor la frontieră ar putea fi afectat, însă autoritățile slovene au anunțat că depun eforturi susținute pentru limitarea acestui risc.

CITEȘTE ȘI: Ce performanță! Timișoreanul Răzvan Bica a devenit campion european la karate (video)

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http//ljubljana.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Sursa: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *