Luptătorii de la CS Heracle Timişoara, cinci clasări fruntaşe la Târgu Mureş

Heracle lupte greco romane Targu Mures

Cinci clasări între primii trei au bifat cei cinci luptători de la CS Heracle care au participat, de vineri până duminică, la turneul de calificare pentru Cupa României şi pentru finala Campionatului Naţional individual la categoria de vârstă sub 15 ani.

Reprezentanţii clubului de lupte greco-romane care îşi desfăşoară activitatea la Ghiroda au dominat categoria 52 de kilograme.

Constantin Lungu s-a clasat pe prima poziţie, Robert Creţu a fost al doilea, iar Luca Raileanu al treilea.

Cei trei se antrenează împreună la Vila Heracle din comuna situată lângă Timişoara.

Şi Alin Muraru a încheiat competiţia pe primul loc, la categoria 41 de kilograme, în timp ce Radu Bedreagă s-a clasat al doilea, acesta luptând în limitele categoriei de greutate 38 de kilograme.

Sportivii de la CS Heracle au fost însoţiţi la Târgu Mureş de antrenorul Veaceslav Brumă şi de luptătorul Vlad Guţu.

La concursul de calificare din Ardeal au fost prezenţi 470 de luptători.

Vineri au avut loc cântarul oficial şi şedinţa tehnică, iar sâmbătă şi duminică s-a desfăşurat competiţia propriu-zisă.

Cupa României U15 este programată în perioada 23-25 aprilie la Odorheiu Secuiesc, iar finala Campionatului Naţional individual U15 va fi organizată între 7 şi 9 mai la Târgu Mureş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *