
Luminile sărbătorilor, aprinse vineri într-o comună timișeană, în Ajun de Moș Nicolae.
Sărbătorile de iarnă se simt și în comuna de frontieră Moravița.
Aici, vineri, 5 decembrie, de la ora 16,30, în fața sediului primăriei va avea loc un mic concert de colinde în aer liber, susținut de elevii școlii gimnaziale locale.
Concertul va fi urmat de festivitatea aprinderii iluminatului festiv în comună, pentru ca mai apoi să vină și momentul mult așteptat de copiii din cele patru sate ale comunei: întâlnirea cu Moș Nicolae și cadourile sale.
Moșul, care a primit cadourile prin sponsorizare (și nu din bugetul local), va fi răbdător și-i va aștepta și pe copiii din satele aparținătoare, pentru care edilii locali au organizat transportul după cum urmează: Dejan – plecare la ora 16; Gaiu Mic – ora 16; Stamora Germană – ora 16,15.


