Lumină și întuneric la deschiderea TM 2023. Ce i-a divizat pe timișoreni? | Foto

Lumină și întuneric la deschiderea TM 2023. Ce i-a divizat pe timișoreni? | Foto

Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 a reușit, încă dinainte de deschiderea oficială să îi dezbine pe timișoreni. Ironia este că, în teorie, programul e menit să promoveze inter și multiculturalitatea, spiritul european incluziv, dar mai ales spiritul multietnic și tolerant al Timișoarei.

S-au scris sute, dacă nu chiar mii de mesaje și comentarii pe site-uri și rețele de socializare cu păreri pro și contra despre “schela cu flori din centru”, despre accesul restricționat la anumite evenimente din programul deschiderii oficiale, despre prezența Tarafului de Caliu în concertul inaugural din Piața Unirii, despre zone centrale slab luminate și multe altele.

Una peste alta, la momentul inaugural, desfășurat, vineri seara, în Piața Unirii, au participat în jur de 10 mii de oameni, conform estimărilor făcute de către autorități. Inundată de o ploaie de confetti și de lumina proiectoarelor de pe scenă, cu muzică pentru toate gusturile, de la lăutari la DJ, Piața Unirii s-a animat în mod spectaculos.

Evenimente au fost în diverse locații din oraș, de la expoziții, la ateliere, teatru, concerte și street performance, tururi ghidate, dans contemporan – în jur de 130 de manifestări, în trei zile.

Prima seară a fost marcată de efervescența mulțimii adunate în Piața Unirii, unde au concertat și lăutarii de la Taraf de Caliu, o prezență care a creat, încă dinainte de deschidere dezbateri aprinse și controverse, atât în cercuri de discuții, dar mai ales pe Facebook. Au curs sute de opinii pro și contra, mai mult sau mai puțin argumentate. Cert e că, per ansamblu, evenimentul public de debut a fost un succes.

În a doua zi a weekendului inaugural, sâmbătă seara, Piața Libertății și Piața Unirii, deși animate de mulți oameni ieșiți la plimbare, erau cufundate în beznă, aprinse fiind doar elementele de iluminat ale clădirilor, aceleași care se aprind în orice seară a anului. Nimic special care să confirme valabilitatea sloganului TM 2023 “Luminează oraşul prin tine”.

Dacă prin galerii, muzee și alte instituții erau în desfășurare diverse evenimente, în Piața Unirii era semi-întuneric, o atmosferă dezolantă, neanimată, în total contrast cu seara de vineri. Doar câțiva trecători și o mână de muncitori care demontau la lumina felinarelor stradale schela scenei pe care, cu o seară înainte, se făceau promisiuni mărețe vizavi de sute de evenimente, zeci de milioane de euro în investiții culturale și alte declarații pline de avânt.

În Piața Operei, cel mai atractiv punct s-a dovedit a fi “schela cu flori”, “𝐏𝐞𝐩𝐢𝐧𝐢𝐞𝐫𝐚.𝟏𝟑𝟎𝟔 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐓𝐢𝐦𝐢ș𝐨𝐚𝐫𝐚” , unde zeci de oameni așteptau la coadă, să le vină rândul pentru a se bucura de vederea panoramică oferită de instalație. În rest, nimic special în Piața Operei.

Vă reamintim că seria de evenimente dedicate TM 2023, a debutat cu mai multe incidente, mai mult sau mai puțin notabile. De departe, cel mai stânjenitor moment, a fost pana de curent care a lăsat în întuneric, pentru câteva minute, audiența venită la ceremonia oficială de deschidere, de la Palatul Culturii. Aparent trecut cu vederea de cei peste 100 de spectatori, personalități culturale și diplomatice, politicieni, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, incidentul tehnic a devenit “breaking news” pentru reporterii și corespondenții TV și radio din România și din alte țări.

Cât despre reacția primarului Timișoarei, Dominic Fritz, trebuie spus că, în ciuda prestației modeste ca administrator al orașului dar și ca politician, omul “are cuvintele la el” și se dovedește un bun comunicator în materie de relații publice.

„A fost foarte interesant. Trebuie să spun că în 2007 la ceremonia de deschidere de la Sibiu a picat curentul. Am vorbit cu consilierul prezidențial Sergiu Nistor, care atunci era comisar al evenimentelor de atunci, și mi-a spus că dacă se ia curentul va fi un semnal bun. Și asta s-a întâmplat, a fost în timpul unui recital de pian, la început toată lumea a crezut că face parte din spectacol”, a comentat, cu cinism, primarul Dominic Fritz.

Lumină și întuneric la deschiderea TM 2023. Ce i-a divizat pe timișoreni? | Foto

Nu a trecut neobservată nici indignarea lui Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena și fost președinte de onoare al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. Distinsul om de cultură și-a manifestat deschis, în fața primarului Dominic Fritz, consternarea față de prestația artistică slabă de la ceremonie, față de “schela cu flori” din Piața Operei dar și vizavi de calitatea sunetului și a repertoriului de la concertul inaugural din Piața Unirii.

Lumină și întuneric la deschiderea TM 2023. Ce i-a divizat pe timișoreni? | Foto

Merită amintit și faptul că mulți timișoreni s-au plâns de lipsa de promovare a valorilor locale, în favoarea celor străine, atât în ceea ce privește participarea trupelor muzicale și a cântăreților timișoreni cât și de un anume dezinteres în promovarea scriitorilor timișoreni la atelierele literare, dezbateri și lansări de carte.

Iar dacă la conferința de presă din deschiderea TM 2023 și la ceremonia de gală au curs multe cuvinte mari, laude și mulțumiri, pentru a respecta adevărul și istoria faptelor privind “nașterea” și devenirea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii, mai facem o mențiune. Chiar dacă actualul primar a plasat începutul acestei povești de succes în 2016, în realitate, “scânteia” de la care a pornit idea și dorința de a pune Timișoara pe harta capitalelor culturale europene a luat naștere în urmă cu 13 ani.

“Aici s-au pus bazele, în 2010, “panglicii” care este tăiată azi, cu ocazia evenimentelor de deschidere ale Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023. Sigur, cei care am demarat atunci totul, suntem uitați astăzi de cei care țin foarfeca în mână. Panglica însă e o înșiruire de oameni și eforturi, de istorie clădită cărămidă cu cărămidă, de generații legate prin dragoste față de acest oraș”, nota pe Facebook, vineri, în ziua deschiderii oficiale, Adrian Orza, fost viceprimar al orașului.

Lumină și întuneric la deschiderea TM 2023. Ce i-a divizat pe timișoreni? | Foto

Într-un alt registru, au apărut denumiri noi, pentru clădiri consacrate ale Timișoarei, chestiune care a generat confuzie până la nivelul Prefecturii Timiș. Întrebat dacă știe de când clădirea Operei Române din Piața Victoriei se numește “Palatul Culturii”, subprefectul Ovidiu Drăgănescu a scris pe Facebook că “…nu știu nimic. Chiar încercam să ghicim, cei 3 din conducerea prefecturii, ce sunt P.C. și mai ales Palatul Ștefania. Nu primisem vreo informare, înștiințare”.

Seria evenimentelor continuă. Fără elemente noi pentru primele zile ale săptămânii, însă cu expoziții care au fost inaugurate în weekend și rămân în continuare deschise publicului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *