
Lucrările la Podul de Fier din Lugoj continuă. Ce mai trebuie făcut până la redeschiderea circulației
Lucrările la Podul de Fier din Lugoj continuă, însă redeschiderea circulației depinde și de finalizarea intervențiilor la infrastructura din zonă.
În prezent, Aquatim modernizează rețeaua de apă de pe strada Unirii, iar după încheierea acestor lucrări se va putea trece la refacerea carosabilului și a acceselor din zona podului.
”Monitorizăm îndeaproape lucrările la Podul de Fier, pentru că ne dorim ca acesta să fie redeschis circulației cât mai repede.
Redeschiderea podului nu depinde însă doar de lucrările la structura propriu-zisă, ci și de intervențiile necesare la infrastructura din zonă.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie
În acest moment, Aquatim lucrează la modernizarea rețelei de apă de pe strada Unirii. A fost introdusă o rețea nouă și sunt realizate branșamentele pentru imobilele din zonă. Este o intervenție necesară, având în vedere starea rețelelor vechi din subteran și problemele cu care ne confruntăm.
După finalizarea acestor lucrări, vom putea interveni pentru refacerea străzii Unirii și a carosabilului din zona Podului de Fier.
Facem toate demersurile necesare pentru ca lucrările să fie finalizate, iar Podul de Fier să poată fi redeschis circulației în cel mai scurt timp posibil”, spune Călin Dobra, primarului municipiului Lugoj.
Sursa foto: Călin Dobra/Facebook


