Lovitură uluitoare a PNL în administraţia timişeană. Oamenii lui Băsescu, pe cai mari

oamenii lui basescu

Lucrurile se precipită în negocierile de la Consiliul Judeţean Timiş. Deşi PSD are semnat un protocol cu ALDE şi PMP, care ar trebui să le asigure victoria în plenul de miercuri, liberalii nu cedează în ruptul capului şi luptă până în ultima secundă.

Într-o disperare de ultim moment, la Timişoara a sosit Gheorge Falcă, pentru a debloca discuţiile cu PMP, întrerupte de Nicolae Robu. Primarul Aradului, lider influent al PNL la nivel naţional, le-a oferit celor de la PMP funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Aceasta i-ar reveni Roxanei Iliescu. De asemennea, partidul lui Băsescu se alegea cu funcţii de conducere şi în Consiliul Judeţean Arad, într-o negociere care cuprindea mai multe ţinte.

Lovitura ce suna ca ultim cartuş includea şi Primăria Timişoara, unde PNL dorea refacerea majorităţii abia închegate vinerea trecută.

Astfel, liberalii s-au arătat dispuşi să-l mazilească pe Dan Diaconu din funcţia de viceprimar! Diaconu ar trebui să-şi dea demisia după doar câteva zile de mandat, iar postul de viceprimar să-i revină lui Marius Dugulescu, renegat iniţial de Robu!

Oferta a fost făcută de Falcă, pentru că Robu nu mai avea credibilitate în negocierile cu PMP.

Dugulescu a confirmat pentru Renaşterea bănăţeană că a fost sunat, în ultimele ore, de mai multe ori de Falcă, care i-a oferit postul de viceprimar la Timişoara. Dan Diaconu urma să treacă city-manager, în locul lui Sorin Drăgoi.

„Da, am fost contactat de Gheorghe Falcă. Este însă prea târziu. Noi am avut deschidere la început, am fost bine intenţionaţi, dar acum nu se mai poate. Suntem oameni serioşi şi respectăm înţelegerea pe care o avem cu PSD şi ALDE”, a declarat Dugulescu.

În mod normal, miercuri vom afla noua conducere a judeţului, şedinţa de constituire fiind programată la ora 10. Este greu de crezut că cei de la PNL şi UNPR vor absenta încă o dată, pentru că, în acest caz, şi-ar pierde mandatele.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Lovitură uluitoare a PNL în administraţia timişeană. Oamenii lui Băsescu, pe cai mari

  1. CE DISPERATZI! ACEASTA DISPERARE II VA COSTA TERIBIL IN TOAMNA PE POMANAGII DE LA PNL/PDL! ATI PIERDUT BAAA, RESEMNATI-VA!!!

  2. DACA SE FAC ATATEA MANEVRE INTRE PARTIDE ATUNCI NOI DE CE AM VOTAT ??SI IN CONTINUARE CU CINE MAI VOTAM DOMNILOR ,POTOLITI-VA SI LA TREBA CU VOI CA VA FACETI DE MIRUL LUMI I JUDETUL SI …PROLETARI DIN ………. JUDET UNITI-VA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *