Lovitură de teatru: Cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian ajunge pe mâna procurorilor

Petrica Mîțu Stoian

Cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian ajunge pe mâna procurorilor. Anchetatorii au cerut necropsia, pentru a analiza o posibilă contraindicație pentru tratamentul cu camera hiperbară.

Procurorii vor să verifice dacă decesul interpretului ar fi avut loc în condițiile în care acesta ar fi suferit de o afecțiune pulmonară care s-ar fi putut agrava în mod fatal în urma terapiei cu oxigen hiperbaric.

CITEȘTE ȘI: Accident mortal în vestul țării. O femeie a traversat strada prin loc nepermis – Renaşterea bănăţeană (renasterea.ro)

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că e posibil ca procurorii să ceară, luni, autopsia în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian

Pneumotoraxul netratat reprezintă o contraindicație absolută în privința terapiei cu oxigen hiperbaric.

Atunci când un pacient este pus într-o cameră în care presiunea aerului se schimbă, acesta poate face pneumotorax intens, care îi poate pune rapid viața în pericol.

Potrivit directorului medical de la SJU Reșița, Cosmin Librimir, Petrică Mîțu Stoian ar fi fost supradozat cu anticoagulante, notează Gandul.ro. Artistul, spune doctorul, se lupta cu o bronho-pneumonie post-Covid și cu o stare septică.

Îndrăgitul cântăreț de muzică populară a murit sâmbătă seară în Spitalul Județean Reșița, unde ajunsese după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla sub tratament post-Covid la o clinică privată din județul Caraș-Severin.

Regretatul interpret a făcut o insuficiență multiplă de organe la doar câteva ore după ce a ajuns la SJU Reșița.

„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. COVID-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre Covidul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul lui Petrică Mîțu Stoian.

 

stiripesurse


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Lovitură de teatru: Cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian ajunge pe mâna procurorilor

  1. EXTRAORDINAR!!! Daca era un om simplu nu se sesiza nimeni, dar asa ca a fost o „mare vedeta”, hop gata se cerceteaza cauza mortii. PE BUNE!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *