Liviu Dragnea, despre lucrările la autostrada Lugoj-Deva

Construirea tunelurilor pentru urşi a declanşat un adevărat scandal la nivel guvernamental anul trecut. Fostul premier Sorin Grindeanu declara că un lot de autostradă între Lugoj şi Deva şi-a dublat costurile din cauza unor cereri făcute de Guvernul României în 2009-2010, să existe acele tuneluri pentru urşi.

Ulterior, se arată într-un articol publicat pe hunedoaralibera.ro, ministrul Transporturilor de la acea dată, Răzvan Cuc, a declarat că va discuta la Comisia Europeană despre renunţarea la tunelurile de pe autostrada Lugoj – Deva şi revenirea la proiectul iniţial.

Câteva luni mai târziu, în august 2017, fostul ministru al Transporturilor a reziliat parţial contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Prin această măsură, secţiunea E, cea cu faimoasele “tuneluri pentru urşi”, a fost scoasă din contract pentru a fi licitată separat.

Luni, Liviu Dragnea a anunțat că urmare a verificărilor în teren, s-a concluzionat că nu mai există urși în zonă de mai bine de 40 de ani, așa că proiectul va mere mai departe fără construcția acestor tuneluri. „Problema principală nu a fost niciodată în România lipsa de bani, ci procedurile birocratice și frânele.

Vreau să vorbim despre un exemplu: urșii de pe autostrada Lugoj-Deva. O doamnă de la Ministerul Mediului pe care o apreciez foarte mult, s-a urcat în mașină și s-a dus în zona respectivă, a studiat toate documentele, toate evidențele,  prin care s-a văzut că de 41 de ani, pe acolo nu a mai trecut niciun urs, drept pentru care o suplimentare de 100 de milioane de euro și o perioadă foarte mare de întârzieri, dispar! Lucrările la acest tronson vor demara”, a declarat luni, Liviu Dragnea.

Anul trecut, reprezentanții Ministerului Mediu au constatat și faptul că faimoasa peșteră cu lilieci de pe traseul A1 era de fapt o grotă în care se adăposteau 4 exemplare. Acestea au fost mutate, iar construcția autostrăzii continuă.

0 Comments

No Comment.