Liga Studenților Timișoara vă invită la un concert de colinde tradiționale vechi

Liga Studenților Timișoara vă invită la un concert de colinde tradiționale vechi

Liga Studenților Timișoara organizează un concert de colinde tradiționale vechi, culese în mare parte de artistul Ioan Bocșa de la Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane”, pe data de 12 decembrie, la Universitatea de Vest.

„Se apropie Crăciunul. Lumea întreagă se schimbă la acest gând. Treburile importante mai pot să aștepte, ritmul se încetinește, se face liniște, e tihnă, inima se aude mai ușor și ne bucurăm.

Și totuși auzim deseori că nu mai e cum era o dată. Mai demult sărbătoarea începea mai din vreme, avea altă amploare și dura parcă mai mult. Oamenii se concentrau mai ușor pe esență și bucuria se amplifica.

Dorul unui astfel de Crăciun îl avem cu toții, dar pare că la orașe, gonim după Crăciunul de altă dată în multe feluri și nu îl găsim mereu.

Pentru a ne alina acest dor și pentru a trăi bucuria unui Crăciun deadevăratelea vă invităm la un concert de colinde susținut de tineri care au descoperit bogăția colindelor vechi și a obiceiurilor și și-au dat seama că ele reușesc să redea fidel bucuria autentică și nemăsurată adusă de această sărbătoare. Invitați de seamă ne sunt grupurile vocale de la Liceul Ortodox Antim Ivireanu şi membrii din ceata Oaşa.

CITEȘTE ȘI: ANOSR anunță proteste dacă nu se va mări procentul de 2,1% din PIB destinat învățământului, pentru anul 2023

Cum bucuria se cere împărtășită, vă invităm să luați parte, luni, pe data de 12 decembrie, ora 19:00, la Universitatea de Vest din Timișoara, Aula Magna”, transmit organizatorii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *