Liderul deja promovat, răpus la Topolovăţu Mare!

Avantul Topolovatu Mare sigla

În etapa a 27-a a Campionatului Judeţean Timiş, Avântul Topolovăţu Mare a reuşit să provoace liderului Phoenix Buziaş prima înfrângere din sezonul 2018-2019.

A doua clasată s-a impus cu 4-3, în propriul fief, în faţa unei echipe deja promovate pe cea de-a patra scenă fotbalistică a ţării.

Din evoluţia scorului reiese clar că meciul a fost unul extrem de palpitant: 1-0, 1-1, 1-2, 2-2, 2-3, 3-3, 4-3.

Golurile învingătoarei au fost marcate de Bogdan Cortuşan (2 – ambele din penalty), Ovidiu Rad şi Andrei Tomici. Pentru Phoenix a punctat Caius Marta (3). Reuşita de 4-3 a venit în minutul 82.

Alin Munteanu, antrenorul-preşedinte al grupării Avântul Topolovăţu Mare, a apelat la următoarea formulă de start: Darius Luca – Laurenţiu Luca, Bogdan Balint (cpt), Daniel Bobotan, Florin Băran – Bogdan Cortuşan, Traian Ciobanu, Mihai Vida, Mişi Bejera – Ovidiu Rad, Andrei Tomici. Robert Papp a intrat pe parcursul întâlnirii. Rezerve neutilizate au fost Silviu Koritiak, Robert Secăreş şi Sebastian Dîscă.

„Felicit echipa Phoenix Buziaş pentru promovarea în liga a patra! În ceea ce ne priveşte, remarc întreaga echipă! Vrem să rămânem modeşti şi să creştem corect. Eu cred în respectarea arbitrilor, colegilor şi adversarilor. Vrem să creăm o echipă competitivă pentru o promovare corectă”, ne-a declarat Alin Munteanu.

În urma acestui rezultat, Avântul a strâns 71 de puncte şi se află la zece lungimi în urma lui Phoenix, sperând că va prinde totuşi un loc în Liga a IV-a Timiş.

„La începutul sezonului am pierdut puncte importante. Degeaba am câştigat ulterior, nu am putut recupera din diferenţa care ne desparte de echipa din Buziaş. Am pornit cu gândul de a promova, ne-am declarat intenţiile încă de la începutul acestei ediţii de campionat. Să vedem dacă putem promova de pe locul al doilea, a fost vorba la un moment dat că s-ar putea mări numărul echipelor din liga a patra. Încă avem speranţe, iar dacă nu vom reuşi să accedem acum în eşalonul superior o vom lua de la zero în stagiunea următoare cu intenţia de a învăţa din greşelile pe care le-am comis. Totodată, ne-am propus să înfiinţăm două grupe juvenile la clubul Avântul Topolovăţu Mare, una de copii şi alta de tineret”, ne-a spus primarul Ovidiu Doţa.

Investiţii importante în infrastructura sportivă

Sportul prezintă mult interes pentru administraţia din Topolovăţu Mare. Baza sportivă de la Iosifalău a fost renovată aproape în totalitate, iar în momentul de faţă preocuparea celor care conduc destinele acestei unităţi administrativ-teritoriale este ca şi arena din reşedinţa de comună să fie modernizată.

Totodată, clubul local va primi un certificat de identitate sportivă de la MTS şi va avea şi o secţie de skandenberg în care îşi vor desfăşura activitatea campionii şi vicecampionii naţionali de pe raza comunei Topolovăţu Mare. Nu în ultimul rând, primarul Ovidiu Doţa doreşte să ridice o sală polivalentă prin Compania Naţională de Investiţii.

Ovidiu Dota„Am realizat investiţii importante în infrastructura sportivă. Am început cu baza de la Iosifalău, pe care am refăcut-o aproape în totalitate. Ne-am ocupat de vestiare, am împrejmuit terenul şi am efectuat şi alte îmbunătăţiri. La Topolovăţu Mare am început cu suprafaţa de joc, care se prezenta într-o stare execrabilă. Am pus gazon nou, am montat o instalaţie de nocturnă şi am cumpărat două gradene de câte 50 de locuri pe care vrem să le prindem în beton pentru o stabilitate mai bună. Nocturna am pus-o mai mult pentru antrenamente. De asemenea, anul trecut am demarat formalităţile privind obţinerea certificatului de identitate sportivă de la MTS, pe care sperăm să-l primim în această săptămână. Prin obţinerea acestuia sperăm să vină alături de echipă sponsori privaţi. Vom include şi o secţie de skandenberg cu copiii care sunt campioni şi vicecampioni naţionali. Avem aprobată şi o sală de sport, pe care vrem să o realizăm cu CNI. Am trimis documentele cu privire la teren, acesta trebuie să fie liber de sarcini”, ne-a mai spus primarul Ovidiu Doţa.

Avantul Topolovatu Mare


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *