Liberalul Sorin Munteanu, primarul orașului Buziaș, susține candidații PSD la alegerile parlamentare

Liberalul Sorin Munteanu, primarul orașului Buziaș, susține candidații PSD la alegerile parlamentare

Sorin Munteanu, primarul orașului Buziaș, unul dintre cei mai influenți liberali din Timiș, își anunță susținerea pentru echipa de candidați PSD la alegerile parlamentare.

„Votul corect! În perioada alegerilor, cetăţeanul responsabil este frământat de vechea dilemă: “Eu cu cine votez?!”. Şi cu toţii ne dorim ca votul nostru să meargă acolo unde este cel mai bine şi cel mai eficient pentru noi şi comunitatea în care trăim

În calitatea mea de Primar, trebuie să reuşesc să înfăptuiesc prin #fapte, nu prin vorbe, ceea ce mi-am propus la nivel investiţional pentru comunitatea noastră.

Drept urmare, indiscutabil VOTUL corect în judeţul nostru este pentru Sorin Grindeanu şi echipa sa de parlamentari, așa cum în vară l-am susţinut şi pe Alfred Simonis pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi îl sprijinim în continuare!

Argumentele sunt simple şi cât se poate de clare:

  1. Au demonstrat că au dorinţa şi putinţa să realizeze proiecte importante pentru judetul nostru!
  2. Sunt Bănățeni şi au rădăcinile aici, iar ca orice bănățeni făloşi vor să demonstreze că se poate şi la noi acasă, iar acesta este lucrul cel mai important!

Haideți să-i sprijinim şi să le acordăm Votul corect!”, scrie primarul penelist al orașului Buziaș, într-o postare pe pagina personală de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Sume consistente au intrat în conturile a patru unități administrativ-teritoriale timişene


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *